Am fost întrebat de zeci de mii de ori chestia asta. Şi nu exagerez. De tot atâtea ori am auzit şi celebra vorba a Elenei Cârstea, “ Toţi bărbaţii sunt nişte mitocani!” . Toate femeile se întreabă ce vor baieţii, dar majoritatea, atunci când intră într-o relaţie, se gândesc numai la ce vor ele. Nu mai contează ce vrea el. Cel mai bun exemplu este acel set de reguli stupide care tot “ circulează”  pe facebook. Deci, hai să vedem ce vor băieţii :

1.Băieţii vor să îşi păstreze viaţa socială de dinainte şi după ce intră într-o relaţie. Nu vor ca eventualele amice sau prietene pe care le au de mulţi ani să fie scoase din viaţa lor, pentru că, nu-i aşa, e dorinţa de fier  a “iubitei” .

2.Vor să vorbească şi cu altcineva în afară de “izbită” la telefon. Ăsta e sensul lui, să vorbeşti la el.Plus că eu întotdeauna am urât să mi se zică “ Te sun de jumătate de oră şi tot îmi dădea ocupat.Cu cine ai vorbit până acum? Deja mă înşeli?” . Bineînteles, fetele au voie sa vorbească cu cine vor! Nu?

3.Băieţii îşi exprimă iubirea în felul lor. Fetelor, dacă un baiat nu vă cumpără zi de zi haine, bijuterii, flori şi nici nu vă scoate la restaurant, club şi altele asta nu înseamnă că nu ţine la voi. Luaţi aminte!

4.Toţi bărbaţii ţipă. Unii ţipă pentru că ăsta e tonul vocii. Alţii ţipă la nervi şi, Doamne ajută, voi provocaţi mulţi nervi. Lasă omul să se descarce. Când un bărbat ţipă, nu e bine ca femeia să ţipe mai tare decât el. Cam atunci încep bătăile. Deloc frumos!

5.Nu tuturor le place să asculte non-stop ce are de zis femeia. Aţi prefera să stea ca o păpuşa lângă voi, să se prefacă că ascultă tot ce ziceţi, dar de fapt să se gândească la vecina de la 3 sau la meciul de diseară?

6.Băieţii , de obicei, se îmbracă cu ce vor. Cu ce consideră ei că le stă bine. Cum a zis şi Alexandra într-un articol ( http://axlandra.wordpress.com )  , daca voi consideraţi că le stă bine în cămăşuţă roz şi cravată cu elefănţei, mai gândiţi-vă !

7.Ba eu zic că au voie să aibă poze cu alte fete în calculator. Au verişoare, poate au surori, mătuşi. Chiar şi amice!

Şi cred că mai sunt. Dar, cred că dacă măcar jumătate din fetele care citesc asta vor şi respecta , atunci relaţiile lor vor merge mult mai bine. Şi, cu siguranţă, nu vor avea neplacerea de a vedea stele verzi.