Mediatizat de luni bune, Batman vs Superman, în regia lui Zack Snyder, a ajuns, în sfârşit, pe marile ecrane din România. În primul weekend de difuzare, sălile au fost pline, fie că vorbim despre cinematograful din Galaţi ori despre cel din Brăila, iar publicul a urmărit cu sufletul la gură fiecare minut din cele două ore şi jumătate de film. Pare mult, nu-i aşa? Mai ales pentru un film cu super-eroi, a căror poveste este, de regulă, uşor de înţeles şi de digerat de toată lumea. Însă Batman vs Superman este un altfel de film.

Ieşit din tiparele universului Marvel, care este plin de efecte speciale şi replici pline de umor, antemergătorul seriei Justice League, care îşi anunţă apariţia până în 2020, este un film plin de dramă, de scene tragice, de flashback-uri din trecut şi viitor, astfel încât, după prima oră de vizionare, nu mai ştii ce e real şi ce nu.

Ben Affleck, un Batman sobru

Obişnuiţi, poate, cu Bruce Wayne interpretat de Christian Bale şi regizat de un Christopher Nolan plin de imaginaţie, ne vine cam greu să îl acceptăm pe Ben Affleck ca Batman. Mult mai sobru decât Bale, dar în acelaşi timp mai dur, mai masiv, şi mai puţin ataşat de lucrurile care îl înconjoară, Batmanul lui Affleck ne oferă o perspectivă diferită asupra unui erou care se transformă, pe alocuri, în personaj negativ. Nici măcar Alfred, majordomul fidel, nu mai este bătrânelul simpatic cu accent englezesc, interpretat de Michael Caine în seria lui Nolan. Jeremy Irons întruchipează un Alfred care se pricepe la inginerie, la zbor, la computere şi, probabil, dacă ar fi fost pus în situaţia asta, şi la bătaie.

Întreaga poveste, de altfel, este construită în jurul lui Batman. Filmul începe cu prăbuşirea clădirii Wayne Tower, din Metropolis, în timpul luptei lui Superman cu Generalul Zod, din finalul filmului „Man of Steel”, în care este înfăţişată moartea a mai multor sute de persoane, angajaţi ai lui Bruce Wayne. Ulterior, se pune mult accent pe moartea părinţilor lui Bruce, în special a mamei sale, eveniment care l-a pus pe tânărul conaş Wayne pe drumul către Omul Liliac.

Martha, elementul comun al celor doi combatanţi

Să fie coincidenţă că atât pe mama lui Superman, cea adoptivă, cât şi pe cea a lui Bruce Wayne le cheamă Martha? De altfel, acesta este şi liantul care îi face pe cei doi să renunţe la disputa pe care o au. Altfel, cine ştie, poate Batman l-ar fi distrus pe Superman şi filmul ar fi avut alt final.

Lex Luthor, un Joker fără machiaj

După interpretarea magistrală a lui Joker de către Heath Ledger în „The Dark Knight”, nu cred că se mai aştepta cineva să vadă un personaj negativ care să ducă psihedelicul la un cu totul alt nivel. Şi totuşi, Jesse Eisenberg a reuşit asta în rolul lui Lex Luthor, geniul miliardar din Metropolis care vrea să scape lumea atât de Superman, cât şi de Batman. Bâlbâit, incoerent pe alocuri, jucăuş în cuvinte şi plin de replici care sunt destinate să rămână în memoria telespectatorului, Lex Luthor-ul lui Eissenberg se apropie vertiginos de Joker-ul lui Ledger. De altfel, pentru mulţi dintre cei care au văzut filmul, Lex Luthor a fost cel mai interesant personaj, mult peste un Clark Kent cu prea puţine replici, un Bruce Wayne prea puţin afemeiat şi o Diana Prince care nu prea vorbeşte.

Gal Godot, o adevărată Wonder Woman

Diana Prince, cunoscută în universul Justice League ca Wonder Woman, a fost interpretată, în acest film, de Gal Godot, o frumoasă actriţă care, dacă va fi păstrată în acest rol, va atrage cu siguranţă privirile spectatorilor şi în următoarele filme. Chiar dacă nu spune prea multe pe toată durata filmului, scenele de final, în care apare alături de cei doi protagonişti pentru a se lupta cu monstrul creat de Lex Luthor, sunt electrizante. Cu un zâmbet care te face să te topeşti în scaun, dar şi cu un corp de invidiat băgat în costumul sumar de amazoană, Wonder Woman este un personaj pentru care, cu siguranţă, Bruce Wayne şi Clark Kent se vor lupta şi în plan sentimental. Asta, bineînţeles, dacă Zack Snyder va păstra linia Justice League.

Per total, Batman vs Superman a fost un film surprinzător. Dacă înainte de a intra în sală mă aşteptam la explozii, scene de bătaie între Batman şi Superman întinse pe tot filmul, acţiune cât cuprinde şi un pic de umor, rezultatul a fost cu totul altul. Lupta dintre cei doi a durat doar câteva minute, pe final, iar Batman a arătat că nu trebuie să fii un zeu ca să te iei la trântă cu zeii. Singura întrebare pe care mi-am pus-o a fost „cum a stat îmbrăcat în armura aia metalică, fără să gâfâie?”.

În rest, super efecte, super trânte, super bătaie. Şi cam atât! Filmul a fost, de fapt, o dramă, care să arate raportul dintre divinitate şi umanitate. Iar la final rămânem cu replica genială a lui Lex Luthor: „Mi-am dat seama că Dumnezeu nu poate fi atotputernic, dacă e şi bun. Iar dacă e atotputernic, atunci nu mai e bun. Dumnezeu alege întotdeauna o tabără!”.

Anunțuri