*Născut în 1974 la Bucureşti, Andi Vasluianu este unul dintre cei mai apreciaţi tineri actori români, având până în prezent peste 100 de roluri în film şi teatru. Foarte apreciat şi folosit de regizori, în special de cei tineri atât pentru scurtmetraje cât şi pentru filmele de lungmetraj, Vasluianu dă dovadă atât de o expresivitate foarte dezvoltată, cât şi de o capacitate fantastică de a trece cu uşurinţă de la un rol la altul. „Despre oameni şi melci” (r: Tudor Giurgiu), „Cealaltă Irina” (r: Andrei Gruzsniczki), „Cea mai fericită fată din lume” (r: Radu Jude), „Hârtia va fi albastră” (r: Radu Muntean), „Marilena de la P7”, „California Dreamin’ (nesfârşit)” (r: Cristian Nemescu) sunt doar câteva din filmele din distribuţia cărora a făcut parte Andi Vasluianu.

– Ce te-a făcut să alegi actoria ca meserie, în condiţiile în care nu e foarte bine plătită?

– Cred că, cumva, eu am fost ales de teatru, nu invers. M-am născut într-o familie obişnuită cu acest mediu, dat fiind că bunicul meu era regizor la teatrul Nottara, aşa că, puşti fiind, tata mă ducea mereu la piese de teatru şi la cinematecă. De altfel, şi tata şi-a dorit să devină actor, însă nu l-a lăsat bunicul meu, spunându-i că e o lume dificilă, bârfitoare. Cred că, din acest motiv, atunci când am luat decizia să mă duc la facultate să fac teatru, tata mi-a spus că dacă nu voi fi printre cei mai buni, e mai bine să nu mă apuc deloc. Referitor la bani, contează mai puţin în această meserie. Cine se apucă de actorie pentru bani, nu are viaţă lungă. Sigur, cu cât devii mai bun şi mai cunoscut, şi onorariile cresc. Dar la început e foarte greu.

– Dacă ar fi să compari actoria cu orice altă meserie, care ar fi aceea? 

– E o întrebare foarte bună. Cred că actoria are şi un pic de matematică în ea, dar cel mai mult aş asemăna-o cu psihologia. De fiecare actor în parte ţine să îşi cunoască sinele, să îşi ştie interiorul, fricile, bucuriile, furiile şi să le folosească în avantajul său. Cred că asta face ca un actor să fie foarte bun: autocunoaşterea.

-Ce înseamnă să joci în piese de teatru, în comparaţie cu filmele?

– Mereu am crezut că teatrul este fundamentul, baza acestei meserii. Ţin minte că, acum câţiva ani, mă uitam împreună cu tata la un film cu Peter O’Toole, al cărui nume nu îl mai ţin minte. În film, Peter O’Toole a avut un monolog care i-a ieşit atât de bine, încât ne-a emoţionat profund şi pe mine, şi pe tatăl meu. În acel moment, tata a exclamat „Doamne, ce meserie frumoasă ai!”. Jucatul în filme e foarte plăcut, însă teatrul este cel care mă atrage în continuare foarte mult, pentru că îmi oferă echilibru, îmi oferă acea forţă interioară de care depind, la urma urmei. Cred că un actor de film nu poate fi foarte bun, dacă nu are şi background-ul pe scena de teatru. Publicul e cel care te învaţă să fii bun, la urma urmei!

– Care e regizorul cu care ţi-a plăcut cel mai mult să lucrezi? 

– Nu o să dau nume, pentru că sunt foarte mulţi. Am învăţat câte ceva de la fiecare, în fond. Spre exemplu, acum lucrez cu Iulia Rugină, la un film nou, şi e o regizoare excelentă, pentru că are o capacitate senzaţională de a vedea ce se întâmplă cu actorii, ce frământări au. La urma urmei, regizorul este primul meu spectator, şi vreau să îmi zică franc ce fac bine şi ce nu, vreau să fie lipsit de prejudecăţi, să nu vină cu ideile de acasă. Din nefericire, în meseria de actor dai şi peste foarte mulţi regizori mai slabi. Ţin minte că doamna profesoară Sanda Manu, profesoara de actorie din facultate, ne-a zis la absolvire „Eu v-am pregătit pentru regizorii proşti”. În genere, însă, am lucrat mai mult cu oameni foarte buni, de la care am rămas cu câte ceva.

– Ce rol te-a mulţumit cel mai mult în carieră? 

– La această întrebare am mai răspuns acum câţiva ani şi spuneam atunci că nu sunt mulţumit de niciun rol de-al meu pe deplin. Când mă uit la mine cum joc, mă enervez, îmi văd defectele, văd mai mult lucrurile făcute rău, decât pe cele bune. Dar acum am ajuns la concluzia că fiecare rol m-a învăţat ceva, m-a ajutat să cresc. Am fost cel mai mulţumit de un rol dintr-un mediumetraj, dar şi toate celelalte au fost mulţumitoare. La urma urmei, suntem suma lucrurilor pe care le facem.

Sfaturi pentru tinerii actori „Bucuria de a juca e cea mai importantă”

Andi Vasluianu, unul dintre actorii cu nume ai României, ne-a spus, în cadrul unei discuţii telefonice, că tinerii care vor să se apuce de actorie trebuie să fie siguri că o fac din motivele potrivite, nu pentru bani sau alte câştiguri materiale. „Cel mai important lucru în actorie este bucuria de a juca, de a fi pe scenă, de a interacţiona cu publicul. Ca actor, trebuie să te bucuri de tot ceea ce reuşeşti să faci, dar şi de tot ceea ce greşeşti. Trebuie să ai o mare capacitate de a te ierta şi de a te iubi, altfel meseria asta te consumă zi de zi”, ne-a explicat actorul.
Chiar dacă spune că teatrul se face mai mult din pasiune, Andi Vasluianu recunoaşte că şi banii sunt importanţi. „Eu joc şi în reclame, sigur. De ce nu aş face-o? E o sursă de venit, iar reclamele sunt, la urma urmei, nişte scurtmetraje. Deci eu joc un rol şi acolo. Nu e uşor să munceşti fără bani, aşa că nu mă grăbesc să îi arăt cu degetul pe cei care ies din sfera teatrului sau a filmului pentru a-i obţine”, ne-a mai explicat Andi Vasluianu.

Lumea se micşorează zilnic

Referitor la actorii şi regizorii din noul val, din ce în ce mai des premiaţi la festivalurile din străinătate, el ne-a spus că „acum totul este mult mai aproape de tine. Nu mai e atât de greu să faci un film care să ajungă în toată lumea, dat fiind că două ţări aflate la mii de kilometri depărtare sunt, de fapt, la două click-uri distanţă. Îi felicit pe noii actori pentru realizări, pentru idei, pentru muncă. Lumea se micşorează zilnic, şi ei nu fac nimic altceva decât să se adapteze”, a conchis actorul din Bucureşti.

Anunțuri