Este ora 9:00. Alarma telefonului sună de sub pernă, făcând patul să vibreze, dar eu mă țin cu vârful unghiei de visul frumos din care nu vreau să mă trezesc. Din păcate, se rupe și ultima legătură și mă trezesc buimac, ridicând pernele, căutând telefonul și apoi butonul de stop. Totul cu ochii întredeschiși și cu gândul în vis. Ceva mă ține acolo. Pun capul pe pernă și încerc să îmi teleportez conștiința înapoi. Reușesc pentru o secundă, dar apoi îmi dau seama că trebuie să mă trezesc. Îmi spun că mă voi gândi la acest vis înainte de a adormi și că mă voi transcende iar în acea lume utopică. Dar, de fapt, spun doar un “adio” lumii din care am ieșit și în care nu mă voi mai întoarce. Dar nu e nimic, vor mai fi vise.
Reușesc să îmi deschid ochii complet. În loc de tavanul alb și lustra cu o parte galbenă și una albastră, te văd pe tine. Nu înțeleg de ce? Ce cauți aici? Ești la mulți kilometri depărtare și totuși te văd de parcă ai fi lângă mine. Alarma sună din nou, iar patul continuă să vibreze. Am apăsat butonul de snooze înainte, în loc de cel care oprește definitiv alarma. Acum încerc să te țin pe tine cu vârful unghiei. Cine a inventat alarmele așa zgomotoase la telefon?  Tare aș vrea să îi spun vreo câteva. Și nu de bine  ! Imaginea ta a fugit și ea, la fel cum a fugit și visul de mai devreme. Dacă aș putea opri timpul în loc, în astfel de momente aș face-o. Dar, teoretic, asta este imposibil. Este oare?
Îți dau mesaj, îmi răspunzi. Mă gândesc că zâmbești in timp ce citești mesajul meu. Zâmbești? Poate zâmbești și acum, dar nu te pot vedea și asta mă macină. Atât de frumos zâmbești . Ți-am zis că e zâmbetul lângă care aș vrea să mă trezesc în fiecare dimineață. Chiar și după o noapte în care mai vorbesc prin somn. Atunci zâmbetul se transformă în râs. Sper ! În clipa asta, aș da orice să îți văd zâmbetul. Iar în clipa următoare aș da orice și ceva în plus.
Asta fac în fiecare dimineață. Timp de o oră. Până mă trezesc de-a binelea. Apoi încerc să fac și altele, dar vrând-nevrând, gândul tot la tine îmi zboară. E un lucru rău? Eu cred că e doar ciudat, mai ales că nu am petrecut așa mult timp împreună. Dar am prețuit fiecare secundă. Poate nu am știut să o arăt. Zâmbești acum?
Anunțuri