SECRETARA-FACULTATII--INAMICUL-PUBLIC-NR--1Ești boboc? Atunci trebuie să ții seama de câteva lucruri înainte să te prezinți în fața ușii secretariatului de la facultatea ta. Dacă ai de gând să intri cu o față plouată și fără 3 kilograme de răbdare în sacoșă, mai bine stai acasă. Sau în clasă! Nu ai nici o șansă să întrebi de vreo notă rătăcită de profesori sau să îndrăznești să ceri o adeverință, dacă nu ești pregătit mental de țipete: “Unde te crezi, băiete/fato? Nu vezi că programul cu studenții începe la ora 10?”. Cam așa ești abordat dacă te poartă curajul în spatele liniilor inamice chiar și cu un minut prea devreme. Așa că fii atent. Stai mereu cu ochii pe ceas. Dacă până acum ai învățat că e bine să ajungi cu 10 minute mai devreme, acesta este locul în care mai bine întârzii 10 minute. Poate chiar 20, ca să fii sigur.  Când reușești să intri, după coada imensă de studenți cu care trebuie să te războiești ca să ai prioritate, că aștepți de ieri, nu trebuie să îți faci speranțe prea mari. În nici un caz, doamna secretară nu îți va sta la dispoziție. Chiar în acea clipa, își aduce aminte că are de căutat niște hârtii în câteva dosare, are de dat două telefoane urgente sau trebuie să plece, că are de rezolvat niște treburi în celălalt capăt al orașului.

Delia, o studentă de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din București a reușit să scrie o cronică a meciului continuu dintre secretare și studenti. Așadar, de la Delia citire: ‘În sferturile de finală, meciul Studenți – Secretare: 0-1. Din rezultatele preliminare, se pare că mingea se află în careul secretarelor. Studenții aleargă, aleargă, dar sunt pasibili de gol. Secretarele și-au studiat bine schema de joc și au mari șanse să le scoata peri albi studenților. Așteptăm cu sufletul la gură următorul meci din noul an universitar. Din rezultatele meciurilor anterioare, se pare că studenții au fost prinși mereu pe picior greșit”.

În ajutorul vostru, echipa noastră o să vă răspundă la întrebarea pe care cu siguranță o să v-o puneți pe parcursul perioadei de studiu: “De ce aleg secretarele de la facultate să devină secretare la facultate?”. Nimeni nu își propune să devină secretară la facultate. Nu o să vezi niciodată  o fetiță, la 5 ani, răspunzând la întrebarea “ce vrei să fii când o să te faci mare?” cu “Vreau să fiu secretară la facultate! Ăsta e cel mai mare vis al meu!”. Tocmai faptul că cele care ajung secretare, ajung mai târziu să devină secretare la facultăți le transformă în ființe nemulțumite, ineficiente și lipsite de orice simț al cooperării cu studenții. Și uite așa, secretariatul se transformă, ușor, în cuibul cu viespi.

Anunțuri