Știai că, pentru a înțelege o poveste, este nevoie de mult mai mult decât simplul act al lecturii? Stau în patul tău și îmi dau seama de asta după o vară lungă, umplută cu pagini siropoase. Te ridici să mai torni puțin ceai în ceștile speciale, mă întrebi dacă mai vreau, dar eu dau din cap că “nu”. Paharul meu este încă pe jumatate plin. Sau pe jumătate gol, ceea ce ar însemna că iarăși nu privesc partea bună a lucrurilor.

Citesc o carte despre un băiat și o fată. Cred că tu știi deja ce se va întâmpla. Cred că și eu știu. E o poveste extrem de frumoasă, extrem de bine țesută, și nu îmi pot lua privirea din paginile ei. Nu îmi pot opri creierul de la a sorbi fiecare cuvânt. La fel îmi este și cu tine, nu îmi pot muta privirea.

În carte, este vorba despre un băiat, pe nume Zephyr, puțin neîngrijit și pierdut. Ceva în el s-a rupt. Mai este vorba și despre o fată, pe nume Juliet, care ucide oameni. Amândoi sunt pierduți. Doar că, ei se găsesc unul pe celălalt în neliniștea orașului la apus, cu neoanele aruncând umbre pe fețele lor și, cumva, nu mai sunt atât de pierduți, pentru că acum au găsit o hartă. Se îndrăgostesc, se luptaă și nu vor să cedeze în fața puternicului sentiment care este dragostea. Ei sunt exact ca noi, dar au ceva in minus. Îmi dau seama când ajung la pagina 276 și Juliet îi spune lui Zephyr, cu buzele răvășite de săruturi pe care el nu I le-a dat, că citirea unei povesti este despre personaje. Este despre descoperirea straturilor lor și, dacă este o poveste bună… Vei crede că ai terminat, chiar înainte să afli că, de fapt, este vorba despre mult mai mult. Cu Zephyr și Juliet este vorba despre mai mult, despre mult mai mult.

“Te iubesc. Chiar te iubesc.”

“Atunci oprește-te,” îi spuse Zephyr, pentru că Juliet stătea întinsă pe cearceafurile lui cu o rochie albă pătată cu roșu, și e clișeu, dar este dragoste.

“Știi că nu pot, Zephyr. De asta nu poate merge niciodată între noi, pentru că eu am nevoie de asta, dar am mai multă nevoie de tine și nu pot să am atâta nevoie de tine..”, spuse Juliet.

“De aceea, cred că ar trebui să încetăm să ne mai vedem. Nu te pot trage la fund, odată cu mine.”, continuă Juliet.

Zephyr dă din cap, își mută privirea, se uită iarăși la ea și stă pe picioarele care nu îl mai ascultă. Autorul îmi spune că buzele ei sunt pline de mușcături feroce și că Zephyr știe că dacă o sărută, va avea gustul vinului oțețit. Încep să plâng. Pentru că a citi o poveste înseamnă să fii tras cu forta într-o relație, cu fiecare dintre personaje. Inima mea este frântă, în fragmente din ce în ce mai mici, exact ca prima dată când ne-am spus “la revedere”, când Zephyr iese din apartamentul său și ajunge 3 ore mai tarziu, iar Juliet nu mai este acolo.

Zephyr lasă totul exact așa cum este. Prosopul Julietei atârnând în spatele ușii, setul ei de machiaj, aruncat pe răftulețul din baie…El lasă bucățele din ea în tot apartamentul, pentru că nu le poate muta. Nu le poate muta, pentru că ar însemna să renunțe la ultima bucățică rămasă din Juliet.

Următoarele 20 de pagini reprezintă o tortura, tortură trasată încet care mă face să am un acces de furie și să scot un țipăt de frustrare. Asta te face să zâmbești cu acel zâmbet leneș pe care îl păstrezi doar pentru mine. Îmi aduce aminte de căldura verii, dogorind asupra orașului Kuala Lumpur.

book-books-girl-read-reading-red-Favim.com-98406

Următoarele 20 de pagini pentru Zephyr înseamnă o înșiruire încețoșata a nopților și zilelor care durează prea mult, dar pentru mine este o construcție a furiei, tristeții și a tuturor sentimentelor din acea gama, pentru că acesta este Zephyr. Acesta este Zephyr, cel care a mai fost rănit de atâtea ori înainte, acesta este Zephyr, cel care i-a șoptit Julietei “Te iubesc”, pentru că nu putea să i-o spună clar și răspicat. Nu când știa că ea va fugi, pentru că îi era teamă.

Acesta este Zephyr, care este o reflexie a mea. Și pentru că mai am doar câteva pagini rămase, mă gândesc că deja s-a terminat totul și nu mai vreau să citesc. Pun cartea deoparte, moment în care îți ațintești privirea către mine și îmi spui același lucru pe care mi-l spui de fiecare dată când mă vezi renunțând prea devreme la o poveste. “Orice se poate întâmpla!”.

Și chiar orice se poate întâmpla. Juliet se întoarce într-o noapte. Îl sărută pe Zephyr cu buzele ei reci. Este plină de sânge. Zephyr  nu se gândește că este al ei, pentru că niciodată nu este. În acea noapte, cei doi fac dragoste, ușor și dulce, precum viața pe care ar fi trebuit să o aibă. Juliet tremură, iar Zephyr își apasă buzele pe părul ei, încă o dată.

“Te iubesc”, îi spune Zephyr, în șoaptă, pentru că trebuie să fie un secret față de stele, de lună și mai ales , față de Juliet. Camera este inundată în liniște, acoperită doar de respirația a două trupuri atât de apropiate, unite în trup și suflet.

“Și eu te iubesc”, ii spuse Juliet după un moment lung de tăcere. Și totul ar trebui sa fie perfect, pentru că Zephyr știe. Doar că nimic nu e așa cum pare. Zephyr se trezește să facă micul dejun, intră înapoi în cameră și nu îi pasă de așternuturile pătate de sânge. Totul I se pare normal acum. Încearcă să o trezească pe Juliet, dar ea nu se mișcă. Juliet a murit.

Plâng cu lacrimi sărate, cu ochii înroșiți, în timp ce tu îți înfășori brațele în jurul meu. Nu mă opresc din plâns câteva minute, minute care oricum trec prea repede. Îmi săruți buzele, iar buzele tale devin sărate de la lacrimile mele. Îmi spui “este doar o poveste”. Mereu îmi spui asta.

Te ridici când îți dai seama că mi-am mai mai revenit și îmi oferi ceai. Accept. “M-am gândit la o carte care o să îți placă”, îmi spui părăsind camera. Te întorci câteva momente mai tarziu cu ceai cald, ne așezăm pe pat cu picioarele încrucișate. Iei două bucați de hârtie și două pixuri și mi le dai. Pe a mea scriu “pagina 276”, și ți-o dau. Mi-o dai și tu pe a ta, care este la fel ca a mea, doar că pe a ta literele par să se țină de mână.

“E Juliet”, îmi spui și apoi îmi povestești cum te-a afectat. Fac și eu același lucru. Mâine se termină vacanța de vară și vom merge înapoi la facultate pe jos, pentru că mașina ta mereu se strică la jumătatea drumului. Îmi vei spune despre cealaltă carte și voi veni târziu în noapte pentru a o citi în patul tău.

Articolul este scris de Addriey Jones  si tradus de mine!

Anunțuri