Acum câteva zile, am tradus un articol, scris de Charles Warnke (articolul îl puteți găsi aici), și am observat că lumea, depășind uneori limitele bunului simț, a comentat, a distribuit, a înjurat. Părerile au fost împărțite, în privința îndrăgostirii de o femeie care citește și una care nu citește. Ce nu au înțeles mulți a fost că articolul acela nu ridică în slăvi o femeie proastă și nici nu ridică în slăvi o femeie deșteaptă. A fi deștept nu înseamnă a citi cărți, la fel cum a citi cărți nu înseamnă a fi deștept.

Eu pot să spun doar atât. Nu vă fie frică să vă îndrăgostiți! Chiar dacă nu știți ce e dragostea. La urma urmei, dragostea înseamnă mai mult decât ceea ce vedem în comediile romantice.  Acolo, toată lumea este îndrăgostită, sau se îndrăgostește, sau este pe punctul de a se indrăgosti, imediat cum un tip arătos apare din senin să le ajute pe domnișoare să își ridice cutia plină cu lucruri la întâmplare, recent scăpată din mâini. Ironia este că nici unul dintre ei nu va fi pregătit să se îndrăgostească de celălalt, decât după 90 de minute. Păstrând proporțiile, în viața reală ar trebui să dureze vreo câteva luni bune, poate ani, până când două persoane care abia se cunosc să fie pregătite să se îndrăgostească.

96336820.tAYtfxZT

În copilărie, fiecare film pe care îl vedeam la televizor avea desfășurarea asta, iar când am crescut am crezut că toata lumea va iubi și va fi iubită. Dar dragostea nu e un film. Cred că dragostea apare atunci când simți că persoana lângă care ești te completează. Atunci când începi o propoziție, ea ți-o continuă, ca și cum ți-ar citi gândurile. Când te îndrăgostești, o faci pentru că simți că acea persoană îț poate aduce în fiecare zi un zâmbet pe față. O faci pentru că simți că acea persoana te va îngriji de fiecare dată când îți va fi rău și pentru că va fi lângă tine de fiecare dată când îți va fi bine.

Ne idealizăm copilaria, dar omitem ceea ce îi lipsește vieții noastre de adulți. Renunțăm la sinceritate și la idealismul pe care îl aveam când voiam să facem ceva. Dacă în viața adolescentină, a avea o relație era un lucru simplu, pentru că o făceam fără teamă, fără să ne gândim la viitor, a avea o relație în viața de adult seamănă cu aplicarea pentru un job. Interviuri multe, diferite referințe, trăsături înșiruite, și acea așteptare lungă după un mesaj în care să scrie “Da, te vrem!” .

Ne temem să ne îndrăgostim, atunci când ne maturizăm, pentru că nimeni din jur nu ne încurajează să ne lăsăm răniți, în speranța că vom învăța ceva. Un om este nebun atunci când face același lucru, iar și iar și iar, așteptând rezultate diferite. Dar maică-ta nu a crescut un prost. Practic,  nu îți este teamă să lași pe cineva în inima ta. Dar, te scuzi, spunându-ți că nu ai energia necesară pentru această nebunie. Nimeni nu are timp pentru asta.

Pe acest subiect, Jim Morrison a scris:

“Oamenilor le este teamă de ei înșiși, de propria lor realitate, de sentimentele lor în special. Oamenii vorbesc despre cât de minunată este dragostea, dar asta e vrăjeală. Dragostea doare. Sentimentele sunt deranjante. Oamenii sunt învățați că durerea este rea și periculoasă. Cum pot ei să se descurce cu dragostea, dacă le este frică să simtă? Scopul durerii este să ne trezească la realitate. Oamenii încearcă să își ascundă durerea. Dar greșesc. Durerea e un lucru pe care îl cari cu tine, precum un radio. Îți iei puterea din experiența  cu durerea. Totul stă în felul în care o cari. Ăsta e singurul lucru care contează.”

Nu vă temeți să vă îndrăgostiți. Nu vă temeți să iubiți. Nu vă temeți să simțiți. Lăsați teama deoparte. Ascundeți-o într-un dulap și aruncați cheia. Atât!

Sursa de inspiratie: Nico Lang

Anunțuri