savarinaAstăzi, după foarte mult timp, am mâncat o savarină. Deși nu mai are nici pe departe gustul și consistența savarinei din copilărie, a reușit să îmi aducă aminte de o perioadă foarte frumoasă a vieții. Sigur, mă puteți acuza de faptul că trăiesc în trecut, dar cred că am tot dreptul să îmi aduc aminte cu plăcere de o perioadă în care râdeam zi de zi. Nu că acum ar fi altfel, dar atunci eram copil. Și era bine!

Revenind la savarină, cu fiecare linguriță pe care o înfigeam în deja micuța prăjitură, gândurile îmi fugeau tot mai mult la toate micile plăceri ale copilăriei. Acele gume Turbo, la 1500 de lei, pe care le aruncam după 5 minute de mestecat, pentru că își pierdeau gustul, dar cărora le păstram tatuajele sau surprizele, deși mă certa mama că îmi murdăream brațele. Pufarinele, care erau mult prea bune și mult prea mici. Cu cât mâncam mai multe, cu atât voiam și mai multe, și mai multe, și mai multe… Acum, există cereale, din câte am văzut, în dulapul fiecărei case. Dar tot pufarinele sunt baza. Mentosanele, pe care eram în stare să le mestec cu tot cu ambalaj și apoi să suflu și să îmi imaginez că îngheață totul în jurul meu. Ceva în genul reclamelor la guma de mestecat ce îți face respirația „rece ca gheața”. Într-o perioadă, a fost prin magazine și o ciocolată, NICK, care costa doar 7000 de lei. Îmi plăcea la nebunie sortimentul cu alune, chiar daca nu se putea compara cu Poiana.

O altă chestie pe care o consumam destul de des atunci era sucul la plic, concentrat. Luam câte 2 sticle de 2 litri de apă, le băgam la rece de dimineață, iar la prânz puneam praful de suc în apa și amestecam. Acum, ni s-ar spune că nu e sănătos și că nu e bun, că nu știu ce chimicale are. Dar, a naibii treabă, era bun atunci. Beam mereu. Și era și ieftin. Mai avea și vitamina E. E123, E125, E67, Etc.

Cu toate astea, savarina a fost mereu punctul culminant al meniului de dulciuri. Deși nu m-am dat niciodată în vânt după gustul de frișcă, savarina a avut ceva aparte. Indiferent cu cine mă duceam la cofetărie, fie că era mama, tata, bunica, bunicul, mătușa sau unchiul, mereu ceream același lucru. „O Savarină, vă rog!”. Și mă așezam plin de poftă pe scaun, nerăbdător să înfig lingurița în aluatul moale și însiropat al prăjiturii, după care să iau și o porție mică de frișcă. Gustul era și încă este fenomenal. Chiar dacă diferă de cel din copilărie. Însă faptul că trezește atâtea amintiri plăcute, face ca cei 3 lei pe care îi dau pe o savarină să pară 50 de bani !

Anunțuri