Bac-2013-examene-bacalaureat-probeExamenul de Bacalaureat 2013 s-a încheiat. Iată, astfel, că a luat sfârșit un adevarat calvar pentru săracii elevi înscriși, anul acesta, la examenul de maturitate. Mititeii de ei au fost traumatizați, au fost luați în derâdere și au fost separați pe criterii care mai de care mai ciudate. Ori s-o fi născut vreun nou Hitler și nu știu eu? Nu de alta, dar m-am săturat de noii Hagi și Mutu.

Un domn foarte inteligent(al cărui nume rămâne anonim) , prezent într-o emisiune la Realitatea TV, a declarat cu nonșalanță că între elevi s-a creat o prăpastie, o delimitare, care se datorează Ministerului Educației și Cercetării. Rușine să le fie că au împărțit liceele în 2 profile (licee tehnologice și licee BUNE). Cum, domnule, să îndrăznești să îi diferențiezi pe săracii copii, având în vedere că la liceele bune se duc doar cei cu familii înstărite, în timp ce acei copii care nu își permit nici să treacă strada pe la semafor se duc, cu coada între picioare, la liceele tehnologice, situate la periferia orașului? Și mai dau și mită, săracii de ei, în speranta că vor lua un 5.

Același domn merge mai departe în chestiune și dă vina pe instalarea camerelor de luat vederi din sălile de examinare. Ele, vezi dragă Doamne, sunt responsabile pentru rezultatele rușinoase de la Bacalaureat. Păi nu mai poate copilul să copieze cum trebuie. Nu mai poate să se inspire de la colegul din dreapta, sau de la cel din stânga. Iată, deci, cum traumatizăm copiii. Iar dacă îi prindem și cu frauda în fapt și vine politia, toata lumea urlă că, în România, legea nu îi lovește decât pe cei sarmani. Și pe Gigi Becali. Păi, cum își permit, dragă domnule ministru, acești polițiști să îi „umfle” pe elevii care au dat și ei o mită mică, de vreo 600 de euro? Și nici măcar nu au promovat. Să le dăm banii înapoi, zic!

Promovabilitatea la BAC, anul acesta, este de 55,4 %. Un procentaj record, dacă ne luam după același canal de știri menționat mai sus. Într-adevăr, este un record. Mai ales atunci când citesc perlele scrise de unii elevi. Parca îmi vine să mă întreb dacă 55,4 % e cifra reală sau e doar așa…o gogoriță! Iată câteva dintre ele:

„România a trecut prin “criza orientală” la mijlocul secolului XIX pentru că a fost invadată de mici, bere şi manele din Turcia, care a vrut să termine cu România. Numai că românii nu sa împotrivit şi au câştigat războiu”.

  „Ştefan cel Mare a bătut cel mai mulţi turci, era spaima Imperiului Austro-Otoman. A avut vreo 50 de războaie cu ei şi a fost 50-0. Numai când îl vedeau ăia şi deja începea să le sune apa în cap”.

„Nici nu ştiu care e treaba cu războiaele cu turci ruşi şi nemţi că ieu tot aud că unguri e obraznici şi ne fac probleme”.

„România era implicată în tot felul de relaţii internaţionale aiurea prin lume cu diverşi dubioşi. Asta nu era bine, deoarece îşi bătea toţi joc de ea ca şi acuma”.

Eu îl iubesc pe Radu Mazăre, pentru că e băiat de viață și e foarte bun în politică. A dus fetele la vot în costum de baie și face Învierea pe plajă. L-am prins odată în club amețit și a dat noroc cu mine, nu s-a jenat.

N-am model că nu prea citesc. O să am până în sesiunea de toamnă. Dar cred că dați alt subiect.

Am un văr cârciumar care este modelul meu. La el la bar vine și primarul și n-are treaba cu SANEPID-ul sau controale. Acum își face terasă pe faleză. La el sunt numai bucăți.

Modelul meu este Ilie Năstase, pentru că nu îi pasă de gura lumii și s-a însurat de multe ori. Când l-a supărat cineva i-a dat-o la temelie.

Și asta e doar o mică parte din ce au putut debita scumpii noștri de maine. Totuși, le luăm apărarea. Că sunt mici și ei, și că îi doare. De ar mai trăi Elena Farago, ar fi furioasă pe mine că am folosit versurile ei într-un asemenea articol. Bine că am scăpat!

Anunțuri