Inainte de a incepe, vreau sa-ti multumesc, Florin! Daca nu ar fi fost ideea ta, amintirile asternute aici de care vei lua cunostinta, ar fi zacut poate pentru toata viata, nespuse.


 De la primii ani de scoala, iata-ma, am trecut pana si prin facultate, in decursul timpului insa ramanand aceeasi eleva, desi neindragostita de scoala, prietena ei si a singuratatii in clasa. Eram si sunt o timida, asta datorandu-se in mare parte cercului familial unde fratii mei mai mari, 4 la numar( 2 fete si 2 baieti) isi gasisera inevitabil compania unul in celalalt si una in cealalta, eu ramanand pe dinafara.
Invatatul intre copii de aceeasi varsta si preocupari, nu m-a ajutat mult. Tin minte ca nu ieseam din banca, din clasa chiar, doar daca era obligatoriu, si multi dintre colegi daca se intreceau care sa stea in banca cu mine, nu era pentru popularitatea mea, ci pentru ca fiind buna la franceza, engleza, romana, nu spuneam nu in a le arata raspunsuri la lucrari, ba chiar in a le rezolva temele pentru a doua zi. De statura, miniona, se facea adesea haz pe seama mea alegandu-ma cu apelativul „picea”… si retin cat il uram pe unul dintre baieti, caci imi tragea scaunul inainte de a ma aseza, doar sa ma necajeasca, profitand de faptul ca atat in fata lui cat si a majoritatii, nu aveam vreo putere de reactie.
Facand o trecere la materiile predate (printre care preferate si mai putin preferate) intre alte deceptii a fost matematica, pe care nu am putut-o intelege, si stiu acum ca o parte de vina a avut-o problema mea de vedere(ceea ce acum pot spune ca s-a agravat)… dar sa nu depasim subiectul. Cu toate acestea am fost o eleva  intre 8 si 9, constanta, care nu ridica acele doua degete desi cunostea raspunsul, astfel pierzand multe, pana la a lasa impresia ca sunt mediocra.
Ca un paradox, si ma refer la un conflict in care mi-am ranit o colega cu o foarfeca pe care i-am infipt-o in mana…  mai tarziu aveam sa-mi cunosc mai bine firea vulcanica ce zacea potolita, dand crezare expresiei „mata blanda, zgarie rau”. Si asa am inceput, dintr-o fata aparent lipsita de aparare, sa ajung o baietoasa ce nu mai pleca ochii in fata nimanui, infruntand pe oricine, cat ma tineau puterile, fizic bineinteles =D… si tare imi mai foloseste astazi dobandirea sigurantei de sine si a controlului. Mi-a placut si mie un coleg anume, poate doi… de la care primeam martisoare spre surprinderea mea,  si cu care, desi raspunzandu-mi simpatiei, totusi nimic mai mult nu s-a infiripat.
O piatra de incercare a fost examenul de capacitate, unde la matematica am obtinut cu mare greutate nota 5.00. Venea timpul sa ma inscriu la liceu, si mama s-a pus contra. Nu prea ar fi dorit ca eu sa-mi continui studiile(parintii mei, oameni simplii, pare-se nu erau pe frecventa avantajelor ce iti aduce a avea carte), si inca ma critica pentru alegerile pe care le-am facut in  a urma asta, si a studia asta. Dar, sa revenim. In functie si de dorinta lor, am mers in cel mai apropiat orasel de satul natal, Slanic, la Filologie, unde mi-a fost dat sa traiesc alte experiente si mi-a aparut in cale prima iubire.
Mi-au trebuit toti cei 4 ani sa ma integrez, fiind considerata o ciudata… nu participam la activitati in cadrul serbarilor, iar singurele mele prietene erau o fosta colega de generala si cea care de 10 ani imi este poate mai mult decat o prietena, o adevarata sora. Problema initiala cu matematica m-a urmarit din nou, prima nota obtinuta fiind 4, dupa care 5, astfel incat sa imi iasa media fara a ramane corigenta pe vara. Un specimen pentru profesori, aveam lucrari geniale la aceleasi materii ca si in clasele V-VIII, in clasa a XII-a indragostindu-ma iremediabil de filosofie, ceea ce am si dat ca proba la alegere, la bac, ca mai apoi sa o studiez in facultate.
Am inceput slab, ca sa ma ridic in ultimul an la o medie peste asteptarile mele, depasind intreaga mea evolutie de pana atunci. Si totusi, nu am fost scutita de neplaceri. Odata, prin clasa a X-a mi s-a umflat maseaua asa tare incat am ramas acasa o saptamana, acumuland 30 de apsente. Mergand sa iau scutire, mi-a fost rusine sa cer pentru atat de multe zile, asa ca restul pana la 5 le-am completat de mana. Asta m-a adus in fata careului, in pragul exmatricularii fiind acuzata de escrocherie. Am scapat, dar sunt colegi de scoala care si acum se amuza si imi arunca in fata asta. Nu-i bai. Ceea ce atunci m-a facut sa intru in pamant de rusine, ma amuza azi, dandu-mi totodata o amintire de gratie la batranete. =D
Tare am mai plans la despartirea de anumiti profesori, care ne-au ajuns la suflet multora; tin si acum o agenda in care si-au exprimat toti( desi cu alte cuvinte) aceleasi pareri de rau pentru a nu ma fi lasat descoperita decat spre final, cand deja ce era frumos la anii adolescentei lua sfarsit, pentru a nu se mai repeta.
Si cu asta as incheia. Purtand anii aceia in minte si suflet, chiar regret acum a nu fi fost mai curajoasa, prietenoasa, si tot raul ar fi spre bine daca mi-am invatat lectia, indraznind sa fiu acum cum era de preferat, inca de mica… cand singura ma jucam prin casa, singura imi faceam lectiile, caci mama nu stia nici macar ce carti am, semnand din cand in cand intr-un carnet de note de care nu avea habar pe ce si cum le-am luat. 🙂
Autor : Oana Cristina Dinu / http://dinuocristina.blogspot.ro
Anunțuri