Cu siguranță nu sunt singurul care, în unele zile când timpul e de partea mea, se lasă purtat de valurile amintirilor din școala. Încet, încet mă poartă, din amintire în amintire, ca un haos ordonat ce numai eu îl pot înțelege. Unele frumoase, altele nu prea, unele de neuitat, altele nu aș fi vrut să existe. Dar sunt amintirile mele, fac parte din trecutul meu și chiar dacă nu le accept ele tot vor exista.

Între fantezie și amintire, barierele parcă stau să cadă. ”Ce aș face diferit?” a fost întrebarea ce m-a mistuit. După ani și ani, acum răspunsul este doar un cuvânt, nimic. Nu pot spune că mi-a plăcut școala, colegii sau profesorii. Eram copilul din ultima bancă, respins de ceilalți, ascuns de profesori. Prietenii îi puteam număra pe o singură mână. Cu fiecare ocazie încercam să mă ”dovedesc”, să capăt atenție și am reușit de câteva ori. Însă, ajuns acolo, nu aveam nimic de spus, ceea ce auzeam erau banalități și preferam să renunț, să mă întorc în lumea mea. Îmi doream să fiu cel frumos, cel popular.

Tot acel coșmar, în viziunea mea de atunci, mă ținea prizonier în propria mea singurătate. Ce aș fi putut să fac, eram doar eu cu mine, mereu mă gândeam, analizam, procesam orice gest, comportament, vorbe și întâmplări. Așa am trecut prin generală și liceu. Nu pot spune că nu am avut și momente roz, au fost, însă pentru un copil, un moment fericit nu compensează respingerea.

Acum, la 24 de ani, când răsfoiesc trecutul, îmi dau seama că fără răul colegilor nu aș fi ajuns aici, nu aș fi ajuns așa cum sunt, un gânditor ambițios, cu o imaginație fără granițe și țeluri nobile în viață, mai mari decât propria-mi existență. Respingerea lor m-a făcut să gândesc, nu doar să trec prin școală și fără nici o îndoială mă consider cel mai norocos copil. Acum câteva luni, la reuniunea de 10 ani, la care din păcate nu am reușit să ajung, aveam în minte doar un scenariu: să țin un toast, să le mulțumesc.

Un sentiment, de acceptare, de împlinire și mândrie mă cuprinde cănd strig cu putere, în interior: Nimic nu aș schimba! Puțin atins de melancolie, vă provoc să căutați cu sinceritate răspunsul întrebării mele: Ce ai schimba, dacă ai putea?

Anunțuri