Salarii mici, taxe imense și stil de viață total diferit de cel de pe hârtie. Cu asta se confruntă profesorii români, zi de zi. Pe lângă toate astea, mai au de-a face și cu studenți care vin la școală pentru a avea de unde să se întoarcă acasă și care le recomandă să „plece odată”, că ei s-au plictisit. Astfel, majoritatea profesorilor au decis să renunțe la etica meseriei lor și să facă din note o marfă. Astfel, prea puțini mai sunt studenții care pot obține o notă pe merit. De fapt, prea puțini mai sunt studenții pentru care notele înseamnă și altceva decât promovarea examenelor.

Începând cu școlile primare și continuând până la nivelul facultăților, elevii plătesc, iar profesorii prestează. În funcție de plată. Dacă la școala primară, plata se face sub formă de „fond al clasei”, la facultate această plată devine „mită” premiere, în adevăratul sens al cuvântului. Ideea e simplă. Vrei să treci, plătești. Nu vrei să plătești, ai două variante. Ori înveți de nota 11 și speri să iei un 5, ori rămâi cu restanță.

Metodele de plată variază, de la profesor la profesor. Dacă unii prefera plicul cu bani, ca în filmele cu gangsteri, unii sunt mai practici și primesc banii la biroul din cadrul facultății. Te duci, ciocănești, îți ceri scuze de deranj, îți expui doleanța și pui bancnotele pe masă. Însă nu doar profesorii sunt vinovați. La începuturile acestor practici, mă îndoiesc că a fost vreun profesor care a zis „cine nu plătește, nu trece !”. Însă, unii elevi, mai leneși de fel, au considerat că o metoda ușoară de a trece este „îmbunarea inimii profesorului” . Așa că i-au dat bani. Și, să fim serioși, pe vreme de criză, cine mai refuză bani? Mai ales atunci când vin așa ușor. În timp, profesorii s-au obișnuit. Iar „puterea obișnuinței” s-a transformat în „puterea obligativității”. Dacă nu dai, nu treci. Dacă dai, poți să nu scrii nimic, pentru că oricum treci. Pentru că diferența între nota 4 și nota 5 este de doar 100 de lei, momentan.

Pentru că am fost student la mai multe facultăți (și am învățat destule), am văzut exact cum se fac lucrurile. Am trecut prin mâinile unor profesori care făceau totul pentru ca elevii lor să rămână cu ceva în cap la ieșirea pe ușa sălii de curs, dar și prin mâinile unor profesori care veneau doar pentru a-și semna condica și a-și lua banii. Iar la final reușeau să își dubleze investiția, știind că studenții sunt disperați să treacă. Nu îmi place să mă laud cu asta, dar am fost nevoit să dau bani pentru a trece. Și am trecut, trecându-mi doar numele pe hârtie. Cu nota 6, chiar. Totul pentru doar 100 de lei, livrare imediată. Dar asta nu e ceva grav. Deja e obișnuință.

Grave sunt alte 2 lucruri:

  1. Unul dintre profesorii cu vechime în Universitatea „Dunărea de Jos”, intitulat M.I, a fost prins în flagrant acum câțiva ani, luând mită de la o mână de studenți pentru promovarea unui examen. Un reportaj cu camera ascunsă, câteva articole la ziar și cam atât. Profesorul s-a întors liniștit la muncă și la practicile care l-au consacrat. Acum, el este ușor de recunoscut în facultate. Când întrebi de el, toți studenții știu să răspunda în felul următor : ” Aaa, treci ușor la el. Dai 100 de lei și gata. Examenul e asigurat!”. 
  2. Același profesor a decis să treacă la alte…practici. În funcție de suma de bani încasată la examen, decide dacă studentul trece în sesiunea respectiva sau în sesiunea de restanțe din toamnă. Pentru 100 de lei, 5-ul e asigurat pe loc. Pentru 50 de lei, 5-ul e asigurat doar în toamnă. Corect, nu? Vrei rapiditate, plătești mai mult.

Ce mai rămâne după toate astea? Rămâne ca, după ce ne luăm diploma, să cerem nota. De plată !

Anunțuri