“ Și acum mă bufnește râsul , după atâția ani , când mă gândesc la prima noastră zi în această casă. Eram doi copii care se iubeau . Bine, nu eram chiar copii, pentru că sărisem bine de 27 de ani . Dar, ne iubeam. Asta era important. Și încă ne iubim. Parca din ce în ce mai mult. Dar atunci , eram neștiutori. Abia ne căsătoriserăm și luaserăm hotărârea să vindem apartamentele noastre mici , pentru a ne cumpăra o casă , în care să avem suficient loc , atât pentru noi , cât și pentru Mina , fata noastră , pe atunci încă în burtica mamei ei .

Am găsit , în timp record, o casă foarte drăguță, cu 3 camere , cu o curte foarte mare și cu un pisic pe care îl avem și acum. Cred că i-a plăcut tare mult de noi , de nu a mai plecat. Am decis pe loc să o cumpărăm. Sigur, a avut nevoie de ceva reparații , de mici renovări , dar ne-am descurcat. Singura noastră problemă era că voiam ca totul să fie nou. De la varul de pe pereți , până la lenjerii de pat . Și  nu ne-am lăsat , până nu le-am găsit pe cele mai bune . Sau , mă rog , pe cele care ni se păreau nouă a fi cele mai potrivite.

Țin minte și acum că , atunci când ne-am mutat și am dormit pentru prima dată în noul nostru cămin, Ela se cufundase atât de adânc în acele perne imense pe care le comandase de pe internet, de pe site-ul celor Așternuturi și Prosoape , încât atunci când am vrut să o sărut , am nimerit marginea pernei . Și acum mai râde de mine, când îi aduc aminte. Numai că acum avem o pernă lungă, pe care dormim amândoi. Nu mai am cum să greșesc .

wagner-memoirs-splshPoate tu, cititorule, care îți iei din timpul tău pentru a citi scurta mea rememorare , te întrebi ce am făcut cu toate lucrurile vechi. Sau , mai bine zis, de ce nu le-am păstrat. Nu le-am păstrat, pentru că acelea nu erau ALE NOASTRE. Erau ori lucrurile mele, ori lucrurile ei . iar viața noastră de cuplu nu putea să se bazeze pe așa ceva. Noi voiam ca totul să fie al nostru. Să fie la comun. Nimic separat. Iar acum, după 25 de ani , pot spune , cu mâna pe inimă, că am reușit exact acest lucru.

Chiar și acum ne mai amuzăm pe seama micilor certuri în privința alegerii lucrușoarelor de prin casă. Eu voiam gresie alb-negru , dorind să fac din baie o tablă de șah , la scară mai mare , în timp ce ea voia un albastru înstelat , pentru a-I aminti mereu de primul nostru sărut . Cam ciudat locul unde urma să își aducă aminte, de aici și mica noastră contrazicere. De data asta am câștigat eu. Dar în hol , a câștigat ea . Plus că , pe tavanul din dormitor, încă rezistă cerul plin de stele. În primele nopți aveam impresia că dorm în aer liber, motiv pentru care mă înveleam până în gât.

Ne-am luat chiar și un câțel. Era păcat să nu dăm curtea pe mâna unui patruped iubitor . Iar Mina îl adoră . Încă de când a început să meargă în două picioare, Mina și Hazi au fost de nedespărțit. Dar mă opresc aici . Data viitoare vă voi povesti despre Mina.

Cu drag , pentru voi , David .

P.S : Cu și mai mult drag, Ela ! “

 Sursă Foto : http://images.popmatters.com

Anunțuri