M-am trezit. Deși îmi doresc să fi rămas în vis , cu tine . în visul acela frumos, în care mă luai de mână și îmi zâmbeai. Visul acela în care nimic și nimeni nu mai exista. Eram doar noi doi și atât. Nu vorbeam. Doar ne priveam. Ne citeam gândurile.

– Mă iubești ? “ , citeam în ochii tăi . “ – Strigă-mi că mă iubești . Strigă-mi și lumea va avea culoare !

Dar nu puteam spune nimic. Buzele îmi erau lipite . Nu puteam să scot nici un sunet. Am încercat să urlu, să deschid gura și să îți colorez lumea. Dar nu puteam . Te uitai la mine, lipsită de speranță. Zâmbetul îți pierea încet. Îți citeam acum dezamăgirea din ochi . O lacrimă începu să se prelingă pe obrazul tău…

Nu am lăsat-o să cadă. Am prins-o la timp . în palma mea, însă, lacrima ta s-a transformat într-un spin . Durerea mi-a străpuns tot brațul . Spinul își croia drum prin carnea mea . Nu lăsa în urma lui sânge, lăsa doar intuneric. Ajunsese pe partea cealaltă, dar tot ce puteam vedea prin rana era întunericul .

Te-ai intors și ai plecat. M-ai lăsat acolo, privind către întunericul din palma mea. M-am gândit să te strig, să te chem înapoi. Dar nu puteam vorbi. M-am gândit să alerg după tine. Dar nu mă puteam mișca. Ceva mă ținea pe loc. În fața mea era totul pustiu . Nimic nu avea sens fără tine. Se întunecase și lumea mea …

M-am trezit și am văzut culoare . Însă , în palma mea, am simțit o înțepătură. Am deschis pumnul și am văzut spinul. Să fi fost doar un vis ? Sau ceva mai mult ? M-am hotărât să te sun, dar nu răspundeai . Așa că mi-am luat inima în dinți și am pornit spre ușa ta, cu spinul în palma mea.

Mi-ai deschis ușa , iar ceea ce vedeam nu era un om. Te vedeam ca pe un înger și îmi doream să am un piedestal , pentru a te așeza pe el. Nu îmi spuneai nimic, doar îmi zâmbeai . M-am gândit dacă nu cumva am rămas cu buzele lipite, așa că am întins brațul și am deschis pumnul. Acolo nu mai era spinul dureros. Era o inimă. Era inima mea . Și ți-o dădeam ție . Mi-ai închis pumnul la loc și m-ai sărutat.

4

Simțeam că zbor . Un sărut de câteva secunde mi s-a părut că a durat o veșnicie. Te-ai uitat la mine și mi-ai șoptit:

– Dragostea doare . Doare până când te hotărăști să o oferi întru totul . Și apoi îți colorează lumea .

Sursă Foto : http://pcdn.500px.net

Anunțuri