Lumea se plânge.  Nu contează din ce cauză, nu contează cât de grav e , dar lumea se plânge. Noi ne plângem . Ne plângem pentru că ne cade părul . Ne plângem pentru că ne-a părăsit iubitul/ iubita . Ne plângem pentru că mama și tata nu ne dau bani destui de buzunar , sau pentru că ne cer să nu hoinărim aiurea 7 zile și 7 nopți . Fetele se plâng că toți bărbații sunt la fel , animale care aleargă după sex , exact ca omul din Neandarthal . Băieții se plâng că fetele sunt la fel , rățuște în devenire ( cu referire la boticul etalat prin poze , fenomen ce ia amploare în continuare ) care aleargă după primul chelios , gras și plin de bube, dar care are portofelul plin , 3 conturi în EURO și un Q7 în fața palatului .

Ne plângem pentru că ne moare papagalul . Ne plângem pentru că profesorii , la facultate sau la școală , predau mult . Ne plângem pentru că ne doare mâna de la atâta scris. Ne plângem pentru că tanti de la pâine ne tratează cu fundul în majoritatea timpului. Ne plângem pentru că șoferii din oraș nu sunt atenți , existând mereu posibilitatea ca acea trecere neregulamentară să fie ultima . Ne plângem pentru că orașul e murdar , dar totuși aruncăm și noi gunoaie . Ne plângem pentru că aerul e poluat , dar totuși plângem când se închid combinatele , că rămânem fără loc de muncă.

Ne plângem când nu suntem angajați unde ne dorim . Ne plângem când șeful ne dă ordine . Ne plângem când mașina ni se strică. Ne plângem când echipa favorită pierde un meci . Atunci suntem în stare să aruncăm și televizorul pe geam , să batem nevasta , să fugărim câinii . Doar unii dintre noi  ! Ne plângem când cățelul vecinului se &^%$ pe covorașul din fața ușii noastre. Ne plângem când auzim haita de pisici miorlăind în miez de noapte . Ne plângem când persoana lângă care dormim sforăie dezordonat. Măcar de ar avea și ei un ritm 🙂 . Ne plângem când avem restanțe . O restanță înseamnă tragedie , mai multe înseamnă calamitate .

Și totuși , eu zic să nu ne mai #*&^% atât pe noi . Există oameni , în lume, care sunt loviți de soartă mai tare decât vom fi noi vreodată . Și oamenii aceia nu se plâng. Stau cu fruntea sus și merg mai departe , pentru că oricât de tare i-ar lovi viața , ei încă trăiesc. Și o fac de parcă fiecare zi ar fi ultima . Noi am uitat să trăim . Am acceptat să ne plafonăm în aceeași condiție impusă de o educație învechită oferită de o societate învechită . Ne naștem, învățăm , muncim și murim . Ocazional, mai și iubim, deși acum e relativ termenul . Știm doar să râvnim la ceva sau cineva, atât timp cât nu e al nostru . Când îl avem , nu dăm doi bani pe el .

Poate după ce veți viziona acest filmuleț , veți realiza că tot ce v-am zis mai sus nu e chiar atât de rău . Vizionare plăcută !

Anunțuri