angelcoverTot ce mă înconjoară mă sufocă azi, oriunde mă uit te văd pe tine, cel care m-a părăsit şi m-a lăsat atât de rece, de goală, cel care mi-a luat ce aveam mai de preţ pe pământul acesta lipsit de frumos….tu l-ai părăsit fără să clipeşti, şi totodată ai părăsit şi un om care şi astăzi te iubeşte.

Sunt singură şi privesc în jurul meu cum totul devine din ce în ce mai mic…parcă şi aerul este prea greu, prea trist fără tine. Fără de tine sunt bolnavă, sunt precum o frunză pe care oamenii o calcă în picioare, precum un abur care dispare într-o secundă, precum un nor care, după ce îşi scutură picăturile, se ascunde în imensitatea cerului. Nu mai am Soare, Lună, stelele nu mai strălucesc ca altădată… Sunt un corp părăsit de suflet, un om care poartă pe umeri cea mai grea povară, secat de tot ce înseamnă viată, iubire,bucurie…secat de tine. Ar fi  trebuit să îmi revin, să fiu tot eu, cea pe care ai iubit-o şi căreia i-ai dedicat întreaga viaţă, cea pe care o făceai în fiecare clipă să râdă, şi care….ţi-a promis solemn că nu va plânge şi işi va continua viaţa aşa cum ai învăţat-o. Au trecut zile, săptămâni, luni, ani, dar eu…eu sunt o alta, sunt cea care pentru totdeauna va rămâne a ta. Cea care îşi aşteaptă sfârşitul cu inima la gură doar pentru a  te revedea, măcar să ştie că este din nou în lumea ta….Acum o lume lipsită de viaţă, de suflet, dar o lume în care locuieşti tu. Acolo unde eşti tu, sunt şi eu, şi ştiu că mă simţi.

După atâta timp, încă nu pot să privesc pe fereastră dimineaţa fără să îmi cadă o lacrimă. Nu pot nici măcar să vorbesc cu cineva, sau să privesc ochii cuiva fără să îmi apară chipul tău. Nici să mai visez nu îmi mai permit, eu, cea care îşi clădise viaţa din vise alături de tine. Nu mai am nimic, nu mai am frumuseţe, nu mai am istorie, nu mai am glas, vedere, suflu, simţire, totul a încetat. Chef să îmi trăiesc viaţa nu a mai existat de când ai atins norii, mă simt ca un călător care stă singur într-o gară părăsită şi aşteaptă în zadar un tren care să îl ducă spre nicăieri. Şi aştept…. şi uneori mă trezesc brusc întrebându-mă  de ce nu vine nimeni să mă trezească dintr-un vis care a depăşit orice limită. Cred că şi o stâncă ar putea naşte mai multe trăiri decât mine, nici mila, nici bunătatea, nici măcar liniştea…nimic nu mi-ai lăsat. Ai luat tot şi ai plecat, lăsând aici, pe Pământ, doar un corp….atât de obosit, extenuat, care simte încă braţele care îl încălzeau.

Am fugit de tot ce înseamnă “tu” , am escaladat munţi în vărful cărora erai, am navigat pe mări, oceane, pe fundul cărora erai TOT TU. Nu mai ştiu deja unde să mă duc, eşti peste tot….Nu vrei să dispari măcar o secundă din blestemata asta de viaţă pe care nu mi-aş fi dorit vreodată să o trăiesc fără tine!!! Încă mă mint că eşti cuprins de un somn lung, că dormi de doi ani şi nu vrei să te trezeşti pentru a nu da cu ochii de lumea aceasta dură. Şi aşa, în mintea mea, tu dormi, iar eu sunt ca o pasăre pe care ai golit-o de tot ce-i pământesc, o pasăre moartă.

Această iubire mă distruge complet lăuntric, şi aştept un semn de la tine prin care să îmi araţi cum să o lepăd, cum să evadez din această colivie care devine din ce în ce mai neîncăpătoare. Te vreau înapoi, dar ştiu că nu se poate….aşa că….vreau înapoi ceva ce ai luat şi ai uitat să mai înapoiezi : pe mine. Vreau să mă regăsesc, şi să te transform doar într-o amintire frumoasă, care o să fie parte din mine. Nu mai suport solitudinea, întunericul în care mă afund, vreau un nou început în care tu vei fi dictatorul, coordonatorul, eroul sufletului meu.

Chiar dacă ai plecat şi încă îmi lipseşti, chiar dacă nu îmi este bine, şi niciodată nu îmi va fi, altcineva îmi va sta alături şi va încerca să continue munca pe  care tu ai început-o….  aştept doar un semn…şi indiferent cât de fericită aş părea…. TOT TU eşti alesul!

Acest articol a fost scris de Adelina Noghe

Anunțuri