De multe ori m-am întrebat ce-ar fi , dacă într-o zi de vară m-aș decide să îmi iau niște prieteni , să ne urcăm în primul tren spre munte sau spre mare , doar cu bani de drum și foarte puțini bani de mâncare . Ce-ar fi dacă am risca un pic și am încerca să trăim un weekend la maxim. Fără confortul unei camera de hotel, fără liniștea pe care ți-o conferă un portofel plin de hârtii de 100 RON . Doar cu gândul la distracție . Fără să ne pese că poate nu vom mânca 3 mese copioase pe zi, după care să stăm cu burta la soare 3 ore, fără să ne pese că vom sta într-un cort prin care mai bate și vântul sau că dormim pe pământ și nu pe o saltea moale dintr-un pat imens.

Câte persoane ar fi dispuse să facă acest lucru ? Eu , cel puțin până acum , nu am avut parte de prieteni cu care să mă pot distra așa . Prieteni cu care să am parte de acel maxim de amuzament total necesar în viața fiecăruia dintre noi . Unii oameni îmi par prea triști . Se gândesc doar la bani, la haine , la telefoane , la cercei , la clame , la pantofi , la bărbați, la femei , câteodata chiar la ambele , la sentimente, la timp , la ziua de mâine, la ziua de ieri , la câini , la pisici, la tanti de la colțul străzii care poartă fusta roșie peste pantalonii negri , la nenea de la bar care a uitat cum e să fii treaz . La toate, mai puțin la prezent.

Ce naiba se întâmplă cu lumea ? Unde au dispărut spontaneitatea, originalitatea, deschiderea către orice subiect și către orice om, fără a simți nevoia să îl judeci după adidașii din picioare sau după numărul (mai mic sau mai mare ) firelor de păr de pe braț ? Am intrat anul acesta la facultatea de jurnalism și eram sigur că toți colegii mei vor fi oameni extrem de deschiși , având în vedere că și-au ales un domeniu în care tupeul trebuie să fie pe primul loc. Tupeul și comunicarea . În schimb, am observat oameni care nici măcar nu știu să răspundă la salut. Evident, au trăit până acum într-o cultură în care salutul se face cu degetul mijlociu de la oricare braț . Sau deloc . Oare să îi urmez exemplul lui Rowan Atkinson ( Mr. Bean ) ? Ce-ar fi dacă … ?

Dar, prin marea de oameni “comunicativi” am dat și de câțiva nebuni ca și mine. Sper să mi-o ia în nume de bine. Asta mi-a făcut prima săptămână mai frumoasă . Și se anunță a-mi face toți cei 3 ani mai frumoși . Mi-am găsit câteva colege cu care pot vorbi despre orice , dar chiar orice , cu care pot râde din orice prostie , dar chiar orice prostie ( simt nevoia să întăresc tot ceea ce zic , dar chiar tot ceea ce zic ) . Și vreau să cred că ele sunt genul de persoane cu care îmi pot lua aceste vacanțe spontane . Fără prea mulți bani , pentru că suntem studenți și nu stăm cu fundul pe vreo comoară. Deși ar trebui să învățăm să batem banii la ciocan , poate ne permitem să mergem și noi în Divino și să purtăm haine de fițe. Eventual roz bombon, că se poartă . ( Da, sunt sarcastic . )

Așadar , ce ziceți fetelor ? O facem ? Excursia, bineînțeles !

Anunțuri