Doi ani trecuseră de când își dăduse ultima suflare în brațele lui . O cunoscuse la o expoziție de tablouri , unde ea se ocupa de aranjarea lor pe perete și i-a furat inima doar cu o privire. Cu greu își făcu el curaj să facă primul pas spre a o cunoaște , spre a o întreba măcar cum o cheamă.

“ – Elena ! “ , îi răspunse ea , cu cea mai suavă voce pe care o auzise în cei 24 de ani de când era pe  pământ.

“ – Daniel, îmi pare bine ! “ , rosti el, puțin bâlbâit.

Acum, totul era doar o amintire. Îi vizita mormântul des , refuzând să meargă mai departe. O iubea la fel de mult , chiar și la 2 ani de la dispariția ei . Stătea ore în șir în fața pozei ei , vorbind cu ea , spunându-I tot ce face , tot ce se întâmpla cu el și, oricât de nebunesc ar fi părut, o simțea lângă el . Simțea mereu o atingere caldă când era acolo, simțea că ea încearcă să îi atragă atenția , că încearcă să îi vorbească . Pentru ceilalți, chiar și pentru părinții ei, asta era o nebunie . Nimeni nu îl credea, așa că renunțase la a mai încerca să îi convingă de prezența ei , mulțumindu-se să o simtă el .

Astfel, într-una din zilele prelungite lângă mormântul ei, zi care se transformase încet într-o seară roșiatică , se pregătea să plece spre casă , dupa ce îi lăsă câteva cuvinte pe piatra de mormânt :

“ Cu dragostea pe care ai lăsat-o în urmă, am aprins un foc  , flăcările urcând spre munții tăi iubiți . Ți-am urmărit cenușa urcând spre infinit . Nu mai  pot privi prin fereastră ,  nu mai pot privi acel loc . Nu mă pot uita la stele, pentru că mă fac să mă întreb unde ești , sus pe bulevardul raiului. Iar dacă te cunosc câtuși de puțin  , știu că ai plecat departe . Așadar , nu mă mai pot uita la stele fără tine ! Țin minte toate acele momente când ne uitam sus, spre cer și ne imaginam că putem să zburăm, iar acum sunt singur în întunecimea nopții. Luna strălucește, dar eu nu pot să îi mai văd lumina și nu mă pot uita la stele, pentru că mă fac să mă gândesc unde ești, pe bulevardul raiului. Iar dacă te cunosc câtuși de puțin, îmi dau seama că ești foarte departe . “

Rosti încă un “ te voi iubi mereu “ și dădu să plece, moment în care simți o atingere pe umăr, urmată de un “și eu te voi iubi mereu, Dani ! “ . Împietrit, găsi cu greu puterea să se întoarcă , Dar, odată întors, găsi cu privirea acei ochi frumoși lângă care adora să adoarmă , doar pentru a se trezi și a-i privi, așa somnoroși , acel zâmbet cald care îi alunga mereu tristețea și acea voce suavă care îi furase inima .

“ – Elena ? Cum…cum se poate ? Trăiești ? “ , reuși să rostească printre lacrimile de fericire și de uimire .

“ – Cât mi-aș dori să fie așa. Sufletul meu a rămas cu tine . Nu am vrut să plec de lângă tine și nu îmi doresc , iar acum mă poți vedea . “

Nu îi veni să creadă ce auzea și cu atât mai puțin ce vedea . Lumea care îi spusese că e nebun, că nu știe ce vorbește , toată lumea , se înșela. Ea rămăsese cu el . Rămăsese aproape de inima lui . Avea atât de multe să îi zică, atât de multe …

“ – Elena, mi-a fost atât de dor de tine , de privirea ta, de zâmbetul tău, de vocea ta, de atingerea ta ! “

“ – Știu, dragul meu. Te-am privit în fiecare zi venind aici , la mine , te-am ascultat vorbind , mereu fascinată de vocea ta. Nu știu cât o să pot sta așa, dar nu vreau să mă gândesc mult la asta . Vreau să îți spun doar că te iubesc. Te-am iubit încă din clipa în care ai deschis ușa galeriei și o să te iubesc mereu . “

Așa a trecut un an, cei doi văzându-se zilnic, vorbindu-și dar neputând să se atingaă. Doar își simțeau prezența și dragostea . Ea, însă, îl vedea pe el suferind . Suferea pentru că o avea atât de aproape și totuși atât de departe . Așa că , într-o seară , cu un asfințit superb , asemănător celui în lumina căruia au avut primul sărut  :

“ – Dani, știi cât de mult te iubesc și știi că o să te iubesc mereu . Dar, nu mai poți trăi așa . Nu mai poți continua așa. Nu mai pot să te văd așa .Trebuie să îți continui viața . Eu voi fi mereu în inima ta și te voi aștepta lângă mine, peste mulți ani . Nu îți cer să mă uiți, dar îți cer să îți continui viața . Vreau să îți continui viața. Uită-te la tine. Vorbești cu o fantomă, un suflet pierdut, pe care doar dragostea pentru tine l-a ținut aici . Însă e timpul să plec în lumină . Și o să mă urmezi și tu , peste mulți ani, pentru a fi din nou împreună , pentru eternitate . Dar acolo, nu aici ! “

Împietrit , încercă să îi zică cât de mult o iubește, cât de mult își dorește să rămână lângă ea, că e împăcat cu această situație, că tot ce vrea e să nu o piardă încă o dată. Dar, nu ieși nimic decât o lacrimă . Când ridică privirea , o văzu pe ea, înconjurată de un pâlc de lumină albă, strălucitoare, iar pe  ea zâmbind .

“ – Voi veghea mereu asupra ta și voi fi mereu în inima ta. Te iubesc ! “ , spuse ea, în timp ce lumina o purta încet spre văzduh . Rămase iarăși singur, dar de această dată știa că nu va mai fi singur niciodată. O avea pe ea în inimă. Era îngerul lui păzitor.

Anunțuri