Nu sunt o persoană care să îi motiveze pe alții și recunosc asta. De cele mai multe ori, eu am fost cel care a avut nevoie de cei din jur pentru a primi motivația necesară ducerii la bun sfârșit a unui lucru. Și de cele mai multe ori, am primit acea motivație . Printr-o vorbă, printr-un gest , nu a contat. Acum câteva săptămâni , am închiriat de la biblioteca V.A Urechia ( din Galați ) o carte scrisă de Anthony Robbins. Pentru cei care nu au auzit de el, Anthony Robbins este unul dintre cei mai mari vorbitori motivaționali din lume , scriind și vorbind despre subiecte precum sănătate, energie , depășirea temerilor , comunicarea persuasivă și viața cât mai lungă a relațiilor. Până acum câteva luni, nici nu auzisem de el , dar trebuie să recunosc că urmărind un singur videoclip de-al său , mi-am schimbat percepția despre lucruri. Și astfel am luat deciziile care m-au adus unde sunt acum , chiar dacă mi-am pus lumea în cap. Așadar, țin să îi mulțumesc persoanei care mi-a spus de el ! Revenind, spuneam că am închiriat una din cărțile sale , intitulată “ Pași Uriași – schimbări mici cu efecte mari – 365 de idei pentru autocontrol “ .

Deși la început am fost un pic sceptic în privința cărții, de multe ori preferând să urmăresc un videoclip de-al său în locul unei cărți, vreau să spun că mi-a lăsat o impresie bună spre foarte bună . Am citit-o sporadic, iar pe viitor voi incerca să pun în aplicare aceste idei sau acele “schimbări mici cu efecte mari “ . Dar, urmărind astăzi o știre despre sportivii de la jocurile olimpice ( pe care știu doar să îi critic, așa cum mi s-a spus – rușine să îmi fie – de către cineva ) , am văzut mesajul părinților unei sportive pentru fiica lor : “ Ai reușit ? Continuă ! Nu ai reușit ? Continuă ! “ . În cazul în care nu sunteți la curent cu motivul pentru care mi s-a spus că știu doar să îi critic pe sportivii nostri ( preluând astfel modelul de la Mircea Badea sau Victor Ciutacu ) , am făcut acum câteva zile o mică comparație între sportivii din Coreea de Nord și cei din România, ambele țări fiind reprezentate de un număr de atleți la Olimpiada de la Londra. Cei din Coreea de Nord primesc drept recompensă pentru aur , argint și bronz , un televizor color sau un frigider, în timp ce românii primesc bani foarte mulți și pentru medalii , dar și dacă nu capătă nici o medalie. Și cred că ideea asta l-a făcut pe unul dintre sportivii români să iasă din finala de la Individual Compus , pe motiv că nu are nici o șansă în fața adversarilor săi. Oare ce s-ar întâmpla dacă toți sportivii care consideră că nu au șanse ar renunța la competiție ? Deci, ar trebui să îmi fie rușine că l-am criticat , spunând că s-a făcut de râs ?

Revenind ( iarăși ) , văzând acest mesaj al unor părinți care nu au avut resursele financiare pentru a-și susține fiica de la fața locului , mi-am dat seama că nici un eșec nu ar trebui să ne dărâme . Din contră, fiecare eșec ar trebui considerat un șut în fund ( metaforic vorbind ) , deci un pas în față . Iar fiecare succes trebuie văzut ca o responsabilitate, pentru că odată ce ai câștigat, trebuie să îți aperi blazonul ! Eu așa văd situația ! Voi nu?

Și în încheiere, aș vrea să o felicit încă o dată pe Sandra Izbașa, cea care ne face mereu mândri că suntem români !

Anunțuri