Am spus în articolul anterior că o să vă vorbesc și despre cum am fost eu în copilărie, așa că iată-mă ținându-mă de promisiune . Am mai scris un articol ( click aici ) despre cum sunt eu acum, despre ce îmi place, despre ce nu îmi place, despre ce vreau și ce nu vreau . Dar , dintre cititorii mei , exceptând-o pe mama , nu am idee câți știu ce fel de persoană eram înainte să adun ceva mai multă minte în “cutiuța” de pe umeri .

M-am născut în 1990, într-o zi de iarnă spre primăvară , având un aspect roșcovan după spusele mamei. Eu nu mai bag mâna în foc, că asistentele nu m-au lăsat să mă uit în oglindă. Încă de mic , am avut diverse probleme medicale. Ba răceli severe, ba probleme cu oasele. Cred că am făcut atât de multe injecții , încât ajunsesem să îi dau dreptate tatălui meu care îmi spunea că fundul meu a devenit “poligon de trageri “ . Dacă ar fi fost vreo olimpiadă prin România în acei ani, cu siguranță m-ar fi folosit pe mine pe post de țintă la proba de tir sportiv . Crescând, mi-am schimbat aspectul roșcovan în unul devenit permanent de-a lungul anilor. Blond, băi ! Cât se poate de blond . Dacă stau în soare, părul meu e de un galben perfect. Ceea ce e un pic intrigant, pentru că eu semăn cu tata , iar el e brunet .

Dar , să lăsăm aspectul fizic, chiar dacă eram un mic “sex simbol” al familiei. Să vă zic câte un pic și despre celelalte aspecte. Ca orice copil, îmi plăcea joaca . De dimineață până seara, mai ales vara. Țin minte și acum că ieșeam dimineața la 9-10 afară și uitam să mai intru în casă, apelând la binecunoscuta tactică “ încă 5 minute, te rog “ , de fiecare dată când mama mă striga. Și uite așa se făcea 10-11 seara. Uneori chiar și mai târziu. Mai ales în serile în care ne făceam felinare din pepeni ciopliți în stilul dovlecilor de Halloween în Statele Unite. Jucam toate tâmpeniile posibile, de la “Cățăratelea “ , “ Ascunselea” , “Sticluța cu otravă “ , până la săritul corzii cu fetele. Din cauza faptului că în zona în care am crescut erau mai multe fete decât băieți, ajungeam de multe ori să mă joc cu ele. Dar nu îmi părea rău. Am avut multe de învățat de la fiecare în parte.

Am făcut , ca și alți copii, norma mea de năzbâtii. Unele mai amuzante, altele mai puțin amuzante, care au atras după ele pedepse din acelea crunte ( adică fără televizor, fără jocul pe televizor, că de calculator nu se punea problema și fără ieșit afară ) . La școală am fost un elev eminent, spre mândria mea. Din clasa I până în clasa a VIIIa am luat numai premiul I . La liceu , medii mai mici, dar mereu peste 9. În școala primară, am reușit să iau premiul I chiar dacă am fost doar 3 luni dintr-un an la școală. Am absentat atât de mult datorită unor “mici accidente “ , care m-au făcut să nu pot ieși din casă . Pentru cei care nu știu, m-a lovit mașina, am stat 3 luni în ghips, iar la o lună dupa ce am scos ghipsul mi-am fracturat iarăși piciorul, și am mai stat o lună în ghips. Și una în recuperare.

Ar fi foarte multe de zis despre copilăria mea. O copilaăie care acum ar părea săracă, pentru că nu am avut calculator, telefon , IPod, IPad sau alte aparaturi de genul . Dar , pentru mine, a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții . O perioadă presărată cu zile în care râdeam de dimineață până seara. O perioadă n care ne ajungea o stropitoare de grădina pentru a ne bălăci o zi întreagă mai ceva ca la piscină. O perioadă în care mirosul de cozonaci ce venea de la o vecină mai bătrână era de ajuns pentru a ne cuminți pe toți și a ne face să ne aliniem în șir indian la ușa dânsei pentru a primi o bucățică aburindă. O perioadă în care toate năzbâtiile pe care le făceam ne învățau câte ceva, chiar dacă nu realizam pe loc. Acum, plâng după acea perioada . Și aș da orice să mai fiu copil , măcar o zi. Copilăria voastră cum a fost?

Anunțuri