În ultima vreme, tot găsesc pe Facebook, Google sau alte surse de inspirație diferite poze sau postări legate de modul de “folosire” al femeii și al bărbatului. Bineînțeles că totul e subiectiv, mai ales că toate sunt scrise de femei. Potrivit lor, femeile trebuie tratate ca niște”prințese” ce sunt, iar bărbații ca niște “porci, cretini, idioți, buni de nimic “ ce sunt. Dar, nimeni nu s-a gândit până acum să scrie instrucțiuni de folosire pentru viața de cuplu, căci la urma urmei aceasta duce la toate descrierile de mai sus pentru fiecare sex în parte. Așa că m-am gândit eu. La urma urmei, de ce nu? Mai mult de 1000 de înjurături nu pot să primesc , că nu încape în frigiderul meu mai multă carne .

1.Ca femeie, dacă vrei ca bărbatul pe care îl ai alături într-un cuplu să nu fie un porc, un cretin, un misogin și un insensibil total, ar trebui să încetezi să mai ai acel aer de superioritate, considerând mereu că numai ce zici tu e bine, că numai ce faci tu e bine , că numai cum vrei tu e bine și că el e bun doar în ziua de salariu și de Valentine’s day, când subit devine “iubițel, iepuraș, pufoșenie, morcovel, gigel “ sau cum îi mai zici tu.

2.Ca bărbat, dacă vrei ca femeia ta să nu te considere un bou, cretin, misogin și insensibil total, nu mai sta cu băieții în fața blocului până la 3 dimineața scuipând semințe, în timp ce ei îi spui că ai o dezbatere în limbaj academic pe teme politice la care ea nu poate participa datorită faptului că e din opoziție. Nu mai înjura ca un țăran un televizor în care vezi 22 de “alergători” , că sportivi nu se numesc, fugărind o minge ce sare din ei ca din perete. Și, din când în când, mai cumpără-I câte un buchet de flori. Măcar așa, pentru oxigenarea camerei, dacă nu de altceva.

3. Pentru ambii, de această dată. Dacă unul din voi consideră că a mânca frunze, foi de vița și orice altceva ce nu conține carne e sănătos, iar celălalt trăiește pentru carne, nu încercați să îi impuneți să vă urmeze stilul. Eu sunt genul de persoană care mănâncă și frunze și carne, dar cunosc persoane care reacționează urât când văd carne în fața ochilor și, așa cum spunea Axlandra, îi zic gazdei binevoitoare că “nici iubi nu mai pupă carne”, acesta începând să fugărească boabele de mazăre cu gândul la bucata de friptură pe care ar fi devorat-o fără răsuflare cu ceva timp în urma. Deci, nu faceți asta.

4.Gelozia e bună într-un cuplu, dar cu măsură. Dacă sunteți geloși și pe biata muscă ce s-a așezat pe brațul partenerului/partenerei , întrebând repede ce sex are ca să știți dacă o loviți cu pliciul, atunci e cazul să mergeți la un control. Bineînțeles, e cazul de control și dacă spuneți : ” Stai, dragă, liniștit/ă că nu e genul meu !”. Periodic. Legat de gelozie, ar trebui să așteptați că partenerul să termine ce are de zis, înainte să săriți cu gura, fapt care îmi aduce aminte de un banc : “ Ieșind din bloc, dimineața, soțul și soția se îndreaptă către parcare. Acolo, o superbă mașină Porsche, roșie. Soțul : – Draga mea, uite … la care soția i-o taie repede : – Ha, sigur e pentru o curvă, care cine știe cum a muncit pentru ea. Soțul, terminându-și fraza : – Cadoul meu pentru tine, cu ocazia aniversării ! “ . Așa că, nu mai fiți ca Google și lăsați omul să își termine fraza.

5.Când unul din cei doi e sunat de prietenii de o viață să iasă în oraș în amintirea zilelor ce au trecut, nu mai fiți detectivi particulari. Încercați să țineți telefonul într-o cutie, încuiată eventual , și nu mai apăsați butonul de apelare către “iubi” de 1000 de ori. Pe lângă faptul că e stresant, îl faceți si pe partener ( indiferent de sex) să se simtă prost față de cei cu care a ieșit.

6. Când un membru al cuplului încă doarme dimineața, visând păsărele albastre, în apus de soare sau cum a dat Hagi gol cu Columbia, lăsați-l să doarmă. Nu începeți să mutați mobila prin casă, să îl imitați pe Freddie Mercury cu aspiratorul în mână sau să faceți dansul ploii în jurul flăcării de la aragaz cu farfuria și lingura de lemn în mână. Pe lângă înjurăturile printre scrâșniturile de dinți pe care le veți primi, cu acea voce somnoroasă, s-ar putea ca în câțiva ani chiar voi să fiți toba folosită pentru dansul ploii.

7.Recunosc că asta nu e invenție personală, dar se potrivește de minune. Când vă certați, nu vă mai schimbați statusul de pe facebook imediat. Pentru că atunci când vă certați cu părinții , nu vă schimbați statusul de pe facebook în “orfan” .

Nu sunt multe, dar pot să zic că sunt al naibii de grele. Nu-I așa?

Anunțuri