Acum câteva zile am avut un vis foarte ciudat. Am visat că m-am trezit într-un pat mare, de 2 persoane, dar în care încăpeau lejer 4 persoane, așezat în mijlocul unei camere destul de mari , cu pereți albi , mobilă maroniu închisă și înconjurat de 2 perne imense. M-am dat jos din patul acela mare, buimac și încercând să îmi dau seama unde sunt . Am început să merg de parcă știam acea casă ca pe buzunarul propriu, dar habar nu aveam încotro mă poartă pașii. Ajung în bucătăria imensă, în mijlocul căreia se afla o masă pe care se găsea o farfurie acoperită și o carafă de suc de portocale proaspăt stoarse. Am ridicat acel capac, mânat de curiozitatea nativă, pentru a descoperi un mic dejun aburind. Am început să mă întreb dacă visez , pentru că totul părea atât de real. M-am îndreptat spre frigider să văd ce e acolo , iar pe ușa de la frigider am văzut un bilet lipit cu un magnet din acela în formă de literă. Litera F. Iar pe bilet scria “ Bună dimineața, somnorosule ! “ . Am deschis , iarăși mânat de curiozitate, acel bilet și am început să citesc :

“ Dragul meu soț somnoros, astăzi este prima ta zi de concediu, așa că m-am gândit să te surprind. După cum probabil ai văzut deja, ți-am pregătit micul tău dejun preferat, alături de un suc revigorant și plin de energie , din portocalele care îți plac atât de mult. Astăzi este și aniversarea noastră. În caz că nu te-ai trezit complet și te întrebi ce sărbătorim, azi se implinesc 15 ani de când noi doi am spus acel DA în fața oficialului stării civile si a preotului. 15 ani care au trecut ca o adiere de vânt. 15 ani în care m-ai făcut mai fericită decât am visat vreodată. 15 ani în care , împreună, am făcut mai multe decât fac alții într-o viață. Avem o casă frumoasă, casa visurilor noastre, un fiu și o fiică extraordinari, care ne umplu fiecare clipă de fericire.

După 15 ani , încă îmi faci inima să crească de fiecare dată când îmi zâmbești. Încă îmi vine să zâmbesc atunci când mă uit la brățara ce o port încă din ziua în care m-am îndrăgostit de tine. Acea brățară din punga de pufuleți cu surprize. Poate mă crezi mai copilă că încă o port, dupa atât timp, dar a fost primul lucru pe care mi l-ai dăruit. Mai ții minte când mi-ai spus că mi-o dai mie ca să nu spun că nu mi-ai dat niciodată nimic? Mă gândeam atunci că ești atât de arogant și nu îmi imaginam pentru nici o clipă că îmi voi dori să îmi petrec tot restul vieții alături de tine.  

Am trecut prin multe, noi doi, dar le-am depășit pe toate pentru că am știut să reparăm orice s-a stricat , și nu l-am aruncat la coș. Cred că ne-a ajutat mult acel șofer de taxi care ne-a spus că nimic nu este imposibil de depășit , atât timp cât suntem împreuna . Trebuie să spun că acea noapte în care m-ai cerut în căsătorie a fost pe primul loc în topul momentelor mele fericite pentru mult timp. Te iubesc încă din prima clipă în care te-am văzut și sunt sigură că te voi iubi toată viața.

Iar în ceea ce privește această seară…surprinde-mă ! “.

Imediat după acest “surprinde-mă “ , a sunat alarma telefonului , care îmi spunea că e ora să mă trezesc și să mă duc la muncă. Dar , pentru câteva momente, am fost într-un loc al fericirii supreme. Oare e o premoniție pentru viitor ? Poate e doar un vis, dar e visul meu !

Voi aveți vise din astea?

Anunțuri