Nu știu ce vedeți voi zilnic, ce nu vedeți, ce vă atrage, ce vă provoacă repulsie, dar eu vâd zilnic lucruri dupa care îmi vine ori să plec pe Marte, cum zicea Smiley, ori să  îi trimit pe alții pe Pluto. Sau pe Jupiter, că tot le place soarele.

Zilnic văd cum apar din ce în ce mai multe fete care își pun o tonă ( fără exagerare) de machiaj pe față. Chiar îmi zicea cineva că o fată care cântărește 55 de kg are , de fapt, doar 50 de kg. Restul e machiajul. Acea a doua față, pe care ele o consideră mai frumoasă decât cea naturală. Iar dimineața, când te trezești lângă o astfel de fată, te simți de parcă ai fi avut  o noapte nebună în trei. Una dintre ele e la baie, cealaltă e pe pernă. Un autoportret mai reușit decât Giulgiul din Torino.

Tot zilnic, văd cum copii cu vârste la care ar trebui să fie mai preocupați de copilărie, se “ îndrăgostesc “ și se sinucid că nu le este dragostea împărtășită. Fete de 13 ani care spun că suferă din dragoste pentru ca băiatul de clasa a 12a pe lângă care au trecut pe holul școlii nu le bagă în seamă, deși majoritatea habar nu au ce e aia dragoste. Nici cei de 30 de ani nu știu ce e aia dragoste, darămite ele. Băieți de 12-13 ani care se gândesc că dacă fetița vecinului arată bine la 10 ani, hai să o violeze, că doar e minor și nu I se poate întâmpla nimic. Bineînțeles, mai apar și ocazionalele doamne respectabile care sunt nemulțumite de violul administrat de câte un tânăr în călduri, care are ca variante pentru descărcarea sexuală doar pe doamna menționată sau pe Joiana cea frumoasă din grajd.

A fost și examenul de bacalaureat în perioada asta, un examen care, după părerea mea, a fost mult mai ușor ca în alți ani. Și totuși, promovabilitatea va fi iarăși scăzută. La tv auzim că acești copii nu învață,că sunt teribiliști, că își petrec nopțile în cluburi, fumând “legale” . Dar, de profesori nu zice nimeni nimic. Aici s-a sesizat un tânăr elev, probabil absolvent, care a dat bacul anul acesta.

El a trimis o scrisoare foarte elocventa stimabililor : Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotanistilor! Generaţia idioţilor! Generaţia facebook! – aşa ne cataloghează mass media şi opinia publică din întreaga ţară în zilele acestea pe toţi care am datBacalaureatul – eu le spun doar atât – RUSINERuşinetuturor!

Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşinemodelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!

Am ajuns după 20 de ani de şpagă, de modele gen Becali, Tălmăcean şi Bianca Drăguşanu, de învăţământ prost manageriat, de legi prost făcute să profite cei puternici, de facultăţi pe pile şi pe bani din care au ieşit generaţii întregi de dascăli care ne-au educat pe noi, cei idioţi şi fraieri cei care ne aflam acum în aceeaşi oală, indiferent dacă ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limită!

Nu mai suportăm! Refuzăm să credem că suntem o generaţie pierdută! Suntem de fapt prima generaţie care va fi sacrificată cu folos, şi asta deoarece ne-am săturat de ce se întâmplă în ţara asta! Totul trebuie să înceteze! Pentru asta vom ieşi în strada şi vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecţi, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toată lumea este acum şocată de rezultatul Bacalaureatului şi implicit de învăţământul romanesc. Ohh, dar ce surpriză! Cât de neaşteptat! Ce şoc! INCREDIBIL! SENZAŢIONAL!

Adică din aceşti copii care din `99 până acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu să dea bac din geografie şi s-au trezit în a 12-a că dau din fizica, aceşti copii care au văzut zi de zi la televizor cum este încurajată prostia şi incultura alături de băieţi cu bani făcuţi fraudulos înconjuraţi de curve semi-îmbrăcate în direct la televizor, aceşti copii bătuţi de soartă că s-au născut într-o ţară ca asta, o ţară în care e mai important ce chiloţi are Crudu decât rezultatele sportive şi intelectuale ale tarii, aceşti copii nu au devenit nişte genii eminesciene??? Serios??? Aceşti copii nu au intelect nici măcar cât Einstein??? DOAMNE! CE NERUŞINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteţi mai gunoaielor, mai loazelor să nu învăţaţi şi să intraţi fără pile şi copiat la facultăţi când aveţi atâtea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adică mai bine staţi pe facebook si pe messenger decât sa urmăriţi modelele oferite la tv???

Adevărul e că de 20 de ani ne aşteptam sa iasă nişte flori de nufăr în locuri în care nu am aruncat nici măcar seminţe de urzica! Asta e realitatea! Va uimeşte promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizări de ce nu ziceţi nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare şi sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generaţii întregi? Ştiaţi ca 25% din toţi profesorii actuali au studiile făcute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Ştiaţi că suntem pe penultimul loc din Europa şi la egalitate cu Congo la nivelul învăţământului? Şi asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape două decenii!!! Aşadar, de ce va miraţi? De ce sunteţi indignaţi? aaaa… aveaţi impresia ca dacă le oferiţi părinţilor şi bunicilor noştrii spectacole tv ieftine şi barbare, adevărate sugative de rating, sau dacă le cumpăraţi votul şi ii minţiţi în campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o dată altfel?

Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeţi voi! Suntem diferiţi! Suntem diferiţi prin faptul că ştim sa spunem GATA!Gata cu adevăratele gunoaie din ţara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare şi demnitate, nu mai suntem nişte slugi în fata voastră, iar dacă nu vom reuşi să vă schimbam, vom pleca din ţară, şi atunci sa rămâneţi voi să vă plângeţi de milă! Noi, generaţia etnobotanistilor cum ne spuneţi voi o să vă arătam ca avem mai mult curaj decât toate generaţiile voastre de comunişti la un loc! Reprezentam adevărata forţă deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteţi doar nişte amărâţi care vor muri şi vor fi uitaţi de istorie! Voi aţi fost PERIOADA NEAGRĂ din istoria acestei tari şi asa veţi fi ţinuţi minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta împotriva voastră!”. ( sursa : www.ziuaveche.ro )

O fi având dreptate?

 

Anunțuri