Parafrazând un pic arhi-cunoscuta replică biblică “ Iartă-I , Doamne, că nu știu ce fac ! “ , am decis să dau curs sugestiei lui Cătălin, care își dorește să citească despre părerea societății în care trăim cu privire la băieții mai sensibili și mai deschiși către partea sufletească a vieții.

De când s-a inventat lumea, bărbatul a fost considerat stâlpul unei societăți. El a fost cel care a început să vâneze, el a fost cel care a descoperit focul ( pe vremea când încă nu exista Gillete, cu 3 lame ), el a fost cel care s-a dus la război și, la urma urmei, el a fost creat primul . Conform bibliei. Că dacă ar fi să ne luăm după Darwin, primul bărbat a fost o maimuță( deci o femeie !?). Sau un maimuțoi. Și, din păcate, unii bărbați nu au evoluat nici până astăzi de la acel stadiu de maimuțoi. Singura diferență o face Gillete.

Însă, tot de când au apărut ființele vii, masculii sau bărbații au avut și o latură mai sensibilă. O latura care le permitea să vada dincolo de banalitatea vieții de vânător sau de războinic. Și astfel au început să apară scriitorii romantici, bărbații care știau să își surprindă plăcut soția și să o facă să zâmbească, bărbații care nu își mai băteau nevestele când le convenea cât de “în sânge” e carnea adusă cu mult chin de ei. Milioane de ani mai târziu, am apărut noi. Pesemne, noi suntem ultima treaptă a evoluției, cel puțin până acum. Avem cel mai avansat creier dintre toate ființele vii, avem degetul opozabil, care ne permite să facem multe lucruri. Dar suntem tot sensibili. Și societatea ne privește diferit.

Pe de o parte există acei oameni care ne apreciază sensibilitatea, acei oameni care vor ca ea să fie fructificată în ceva frumos, cum ar fi poezia, muzica, povestioare scurte care să emane dragoste etc.

Dar, pe de altă parte, există acei oameni care ne consideră “inadaptați” sau “ne-la-modă” sau, termenul care nu îmi place mie deloc , “gay” (de la englezescul “vesel”) doar pentru că nu facem aceleași lucruri ca și ei. Însă mai există o categorie de oameni. Cea a mincinoșilor, cum îmi place mie să le spun. Din această categorie fac parte , în mare parte, fetele. Cel puțin cele din generația asta post-comunistă, cele care declară sus și tare că își doresc lângă ele un bărbat sensibil, romantic, care să le acorde atenție, care să le iubească, care să fie în stare să le aducă luna la picioare.  Doar că ele ajung, de cele mai multe ori, să se îndrăgostească de bărbatul opus celui “dorit”, măcar la nivel declarativ. Și astfel ajung să fie în relații cu bărbați bețivi, care le fac în toate felurile , odată la trei cuvinte, care le bagă în seama doar când îi mănâncă între picioare, care consideră că rolul lor e să stea la cratiță și să facă urmași. Per total, tipul de bărbat neandarthalian epilat.

Deci, ce părere are societatea contemporană despre bărbații sensibili? Aparent, nu una prea bună ! Dar noi continuăm să fim așa, pentru că nu prea ne pasă ce cred alții, atât timp cât noi suntem împăcați cu sinele nostru, cu eul nostru interior. Cel puțin, eu așa fac !

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri