Doi străini se priveau , printre ultimele raze ale soarelui scufundat în ocean. Briza sărată le mângâia fețele înghețate într-un zâmbet al momentului visător, în timp ce oceanul, cu valurile sale calme, le mângâia picioarele goale, spălând toate grijile pe care le aveau.

Pentru el, ea părea o sirenă, ieșită din ocean pentru a privi pentru puțin timp lumea de pe marea de pământ. O fiică a lui Poseidon, care cu frumusețea ei, putea fermeca orice ființă. O zeiță a naturaleții, al cărei păr roșu ca focul se completa de minune cu lumina portocalie închisă a apusului ce o înconjura. Apa nu îi atingea decât degetele de la picioare, părând că i se inchina precum o slujitoare umilă reginei ei. Dar totuși, ea nu putea fi o regină . Tinerețea ce I se citea pe chip o făcea doar o prințesă, încă neîncercată de vâltorile vieții. Fusese protejată de tot ce era rău, iar el era sigur că dacă s-ar apropia cineva cu intenții mai puțin bune, din ocean ar sări imediat apărătorii ei. La urma urmei, era o prințesă a oceanului.

Pentru ea, el părea un semizeu. Citise mult despre aceștia, iar el corespundea exact descrierii. Părul auriu, în bucle, lung până la umeri, îi aducea aminte de Paris al Troiei. Brațele puternice și pieptul frumos conturat o duceau cu gândul la Perseu, fiul lui Zeus, cel care a refuzat nemurirea, pentru a trăi o viața de un om simplu. Felul în care se calmau apele la picioarele lui o duceau cu gândul la Apollo, zeul soarelui, protector al Troiei. Însă, fruntea încrețită și zâmbetul unic nu o duceau cu gândul la nimeni. O făceau să se gândească dacă el e om sau dacă e zeu. La prima impresie, ar fi spus că el are ce e mai bun din ambele.

Își întoarse privirea către ea, moment în care simți o străfulgerare în adâncul sufletului. Pesemne, Cupidon tocmai își consumase o săgeată. Văzându-l că vine încet spre ea, mângâind oceanul cu pașii săi, începu să își facă mii de scenarii despre ce putea să îi spună în cazul în care se va opri lângă ea. Începu să înșire mii de posibilități, dându-și seama că se comporta ca o copilă aflată la prima dragoste. Se gândea cum ar fi să o ia în brațele sale puternice și să o duca pe culmile dragostei, cum ar fi ca buzele lor să devină un tot, cum ar fi ca ei doi să fie unul.

Îndreptându-se către ea, el își făcea gânduri despre ce ar putea să îi zică. Își dorea nespus să o cuprindă în brațe, să o facă a lui. Dar fragilitatea ei aparentă îl speria. Nu vroia să o sperie, nu vroia ca ea să fugă de el. Vroia ca ei să fugă împreună, de mână, spre apus. Vroia ca prințesa oceanului să devină prințesa sa. Dar, oare ea vroia? Ajuns lângă ea și neștiind ce să spună, se așeză pe nisipul cald și oftă.

Ea se apropie, temătoare, și își puse capul pe umărul său, iar singurul lucru pe care îl mai auzi fu : “ Cine suntem?” .  Apoi, liniște…

Anunțuri