Ninge cu fulgi mari. Ninge necontenit de 2 săptămâni, iar zona din jurul cabanei e îmbrăcată într-un strat alb , ca o mantie strălucitoare ce aparține reginei zăpezilor. Numai că de data asta, nu ea o poartă, ci muntele. Muntele care , în măreția sa, privește protector asupra celor de la baza sa de sute de ani. Se spune că muntele și câmpiile s-au format , de fapt, datorită unei povești de dragoste. O poveste de dragoste între doi tineri, care și-au jurat iubire veșnică în fața zeilor. Văzând cât de puternică e legătura dintre ei, zeii au hotărât ca iubirea lor să dăinuiască pentru eternitate, așa că pe el l-au transformat în munte și pe ea în câmpie. De atunci, el veghează mereu asupra ei, iar ea așteaptă, cu drag, darurile ce vin din partea celui căruia i-a jurat dragostea sa.

În cabană nu există nici un pat , nu există nici curent electric. Există doar un covor mare, pufos și multe lumânări. Lemnele trosnesc încet în șemineu, iar căldura invadează micuța cameră din inima munților. Nu e nimeni în jurul cabanei. Liniștea deplină s-a așezat din nou, iar ocazionalul lup cântând la lună ma duce cu gândul la un cântec de dor pe care e forțat să îl cânte pe veci. Știu că lupii urlă atunci când se simt singuri. Iar urletele ce se aud din depărtare, ca răspuns la urletul lor, sunt de fapt o reamintire a faptului că mereu există cineva și pentru ei.

Te așezi pe covor, cu palmele acoperite de mânecile puloverului gros, de iarnă, puse între coapse și privești focul. Eu, din colțul celălalt al camerei, te privesc și îmi dau seama cât de norocos sunt că te am. Lumina șemineului îți luminează fața, făcând-o pe Afrodita să pară o fată simplă. Nu ai fost niciodată mai frumoasă ca în aceasta clipă, pentru că, cu fiecare clipa ce trece, ești mai frumoasă decât în clipa ce a trecut.

Torn vinul în paharele cu picior, singurele din cabană , și mă așez lângă tine. Te uiți la mine cu o privire care îmi spune “ nu vreau să pleci de lângă mine”. Îți răspund printr-o privire de “niciodată nu voi pleca”. Inima noastră rămâne acolo, orice ar fi. Nu poate să ne ia nimeni acest moment. Și zeii ar fi invidioși pe noi. Se spune că tocmai faptul că suntem muritori ne face să trăim viața, iar noi doi o trăim acum. O trăim împreună.

Îți pui capul pe umărul meu, mă iei de mână și, cu un glas plin de dragoste . îmi spui că nimic și nimeni nu mai contează acum. Doar noi ! Și tot ce ne înconjoară e lumina de la șemineu…

Anunțuri