Uite așa începeam să alergăm prin cartier după prietenii noștri în fiecare zi a copilăriei amuzante pe care am trăit-o. A fost o copilărie amuzantă pentru că aveam idoli valoroși la care aspiram, pe care visam să îi atingem măcar odată și pentru care plângeam atunci când veneau la noi în oraș și nu apucam să luăm autograf. A fost o copilărie amuzantă pentru că făceam mișcare și altfel decât în fața unui monitor, stând pe scaun și administrând “ferme virtuale”. A fost o copilărie amuzantă , pentru că oricât de mult ne-am fi rănit, tot găseam puterea să ne ridicăm, plini de julituri, și să ne continuăm joaca. A fost o copilărie amuzantă pentru că ne cumpăram gume doar pentru tatuajul pe care îl conțineau. Ni-l lipeam pe mână și ne consideram “băieți de cartier”. A fost o copilărie amuzantă, pentru că ne cumpăram Chuppa Chupps și apoi râdeam unul de altul, pentru că ni se făceau limbile curcubeu.

A fost o perioadă după care toți plângem acum. Ori că recunoaștem, ori că ținem în noi, toți ne dorim să fim iar copii. Când eram copii, visam să fim oameni mari, să ne trezim dimineața , să avem servici, să fim adulți. Acum că suntem adulți, ne dorim iar acele zile când urlam că nu vrem la grădinița, sau zilele când veneam de la școală cu pantalonul rupt, că ne oprisem să ne jucăm în curtea școlii. De mult nu mai suntem copii, Dar, totuși, ne dorim să mai fim. Dacă mașina timpului inventată în lumea cărților de H.G Wells ar fi adevărată, aș plăti oricât să mă întorc în vremea copilăriei. Vremea în care trăgeau părinții de mine dimineața să mă trezesc pentru că am grădiniță sau școală. Vremea în care mă jucam cu plastilină și mă consideram artist plastic( nici nu știu dacă mai găsesc plastilină acum). Vremea în care ieșeam la joacă dimineața la 9 și intram în casă seara la 10, după lupte seculare și rugi îndelungate : “ Mai stau 5 minute, te rooog !  “ .

Când eram mici , consideram că a avea un joc pe televizor ( terminator sau sega sau care mai erau atunci) era un lucru de preț. Consideram că a avea un walk-man era o comoară. Consideram că un calculator era un lucru pe care și-l permiteau doar oamenii care erau ori foarte deștepți , ori foarte bogați. Și de asta le apreciam. Când eram mici, făceam cazemate în zapadă și ne băteam cu bulgări toată ziua. Nu mai conta că ne udam complet la o temperatură de -10 grade. Când eram mici și aveam un pistol cu bile , ne consideram cowboy din vestul salbatic sau asasini plătiți din mafia italiană. Asta ori polițiști incoruptibili a căror singură misiune era stoparea celor mai sus numiți. Când nu ne permiteam să ne cumpărăm pistoale cu apă ,luam o sticlă, dădeam o gaură în dop și începeam să îi alergăm pe toți prin cartier.

Când eram mici, stăteam cocoțați pe gardurile vecinilor să mâncăm corcodușe, cireșe, caise, nuci și ce mai aveau ei. Dar nu ne mulțumeam doar cu mâncatul, ci trebuia să ne umplem și buzunarele. Când eram mici, cumpăram pepeni cu 1 leu bucata, le scoteam interiorul, îi decupam un pic și îi transformam în felinare cu o lumânare și o felie de pâine. Când eram mici , ne certam și ne împăcam în 10minute. Nu știam ce înseamnă să fii supărat prea mult pe  cineva. Ne jucam toți laolaltă, fără să ținem cont de statutul social. Atât timp cât erai dispus să te murdărești cu noi, nu ne interesa cine este mama ta sau tatăl tău.

Când eram mici, salivam la mirosul cozonacilor făcuți de bătrâna din cartier. Și acum mai salivez când mă gândesc . Când eram mici nu aveam nimic, dar totuși aveam exact ce ne doream. Acum avem de toate,  dar practic nu avem nimic !

La mulți ani copiilor din voi, oricât de ascunși ar fi !

Anunțuri