Din surse sigure , știu că majoritatea cititorilor mei sunt din România. Chiar dacă unii nu mai locuiesc în România, și-au petrecut o parte din viața lor aici, deci bănuiesc că încă mai au habar cum merg lucrurile în acest tărâm al alegerii ( Land of Choice) , cum spunea Elena Udrea ( nu e promovare politică, nu dau doi bani pe ea- ar trebui să las wordul să scrie “pee” ). De asemenea, îmi place să cred că o mare parte dintre cei care își mai pierd câte 5 minute zilnic să îmi citească bodogănelile ieșite pe cale “tastativă” sunt din mirificul oraș Galați. Unde vreau să ajung cu asta? Păi , e simplu. Oare cum arăta orașul în cele două războaie mondiale? Pentru că uneori am impresia că arăta mai bine decât astăzi.

Recunosc, ies mai rar din casă. Nu pentru că nu aș vrea, dar chiar nu am unde să mă duc. Și decât să ies la colțul străzii să văd ce fustă nouă și-a luat vecina, în ce culoare și-a vopsit vecinul gardul sau să văd dacă magazinul are vânzare, prefer să stau în liniștea propriei camere. Dar astăzi am ieșit, oarecum forțat. Spun forțat, dar nu vă gândiți că a stat cineva cu o bâtă în spatele meu , zicându-mi : “ dacă nu ieși, te sparg, să moară ce-am pe casă! “. Nu! Am ieșit să îmi plătesc factura la internet, că fără ea , rămân fără internet. Caz în care aș fi forțat să ies mai des din casă și nu vreau  ! Că mă apuc să comentez. Ceea ce fac și acum. Se vede că am ieșit din casă . Cum ziceam, am ieșit și când am ajuns în stradă am văzut ceea ce semăna, oarecum, cu tranșee din al doilea război mondial. Singurele lucruri care le mai trebuie sunt câțiva saci cu nisip și vreo doi trei lunetiști de precizie. Și o mitralieră cu turelă (parca așa îi zicea). Adică din aia care trage 100 de focuri pe minut. Țin să precizez (fără să mă laud ) că locuiesc într-o zonă aparent bună a orașului. În zona numită “centru” , deși nu îmi dau seama de ce, pentru că nu are nici cele mai frumoase locații turistice, nici nu este în centrul orașului. Dar , e la 200 de metri de centrul istoric al orașului, cel în care clădirile se dărâmă, cinematografele sunt lăsate în paragină, iar în parcuri se dă cu mătura odată pe anotimp. E “centru” , la urma urmei.

Ceea ce m-a intrigat nu a fost că un băiat tânăr muncea, în timp ce colegii săi mult mai experimentați (atât ca vârstă , cât și ca ani în meserie ) se bucurau de o tigară, o cafea și un pahar de vorbă. Nu ! Cu asta sunt obișnuit. În orice companie există un “Dorel” și niște “Nea Mitica” care stau pe lângă el, supervizând. Ceea ce m-a intrigat a fost că încercau să astupe o groapă săpată tot de ei. Au pus pământ, au turnat ciment și le-a rămas pământ. Așa că “la saci cu el, că mai am și eu vreo 2 ghivece pe acasă”. Știu că se întâmplă des ca atunci când desfaci ceva și încerci apoi să îl reasamblezi, se întâmplă să îți mai rămână unul sau doua șuruburi, dar cum faci să îți rămână pământ în plus atunci când sapi o groapă și vrei să o reacoperi? Cu același pământ pe care l-ai scos. Mie mi se pare un pic ciudat, dar poate există o lege a fizicii pe care încă nu o cunosc. Ah, și m-a mai intrigat ceva, dar asta s-a întâmplat în casă. Pe internet, că tot venise vorba de factura mea. Un domn la vreo 30 de ani a dat un anunț pe Facebook cum că “ inundațiile din Moldova sunt dovada mâniei lui Dumnezeu. Acolo oamenii, în loc să se roage, stau prin baruri, consumând alcool, iar Dumnezeu, în măreția Sa, îi pedepsește. Căiți-vă !” . Am încheiat citatul. Acum stau și mă întreb un lucru : dacă oamenii din Moldova sunt loviți de inundații pentru că stau în bar și consumă alcool, oamenii care sunt loviți de uragane,tornade, cutremure de 9 grade, erupții vulcanice, etc. , cu ce au greșit? Pesemne că or fi violatori sau criminali în serie, nu?

Eu nu am nimic cu religia. Fiecare e liber să creadă ce vrea, în ce/cine vrea, la ce oră vrea el. Dar atât timp cât acel “fiecare” îmi spune mie că dacă nu stau în fața unei icoane sau a unei statuete, în genunchi, cu mâinile împreunate, rostind cele mai urâte lucruri pe care le-am făcut și cele mai mari milogeli de iertare care pot ieși din mine, Dumnezeu îmi va da cu o lopată în cap, cam are probleme cu capul. O fi luat și el o lopată peste ureche !

Recunosc, nu mă duc des la biserică. Dar nu pentru că nu cred. În sinea mea, cred că există o forță superioară care aranjează lucrurile. Dar biserica nu mai are de mult treabă cu credința. În biserică găsești doar “doamne” trecute bine de prima tinerețe ( unele chiar și de a doua), bârfind despre noul dulap al vecinei de la etajul 2 sau despre pata de noroi de pe pantoful popei. Prefer să stau acasă. Nu de alta, dar mă cunosc foarte bine și pot spune cu tărie că le-aș lua peste picior în cel mai nepoliticos stil posibil. Și încă ceva despre legătura ruptă dintre biserică și Cel de Sus. De ce e nevoie să plătesti ca să te botezi ( deci să intri “fără păcat” în lume), să te căsătorești ( adica să ai o viață dreaptă) și să te îngropi ( adică sa te duci undeva , că nu s-a întors nimeni să zică exact unde ajungi ) ? Știu că în mitologia greacă , morților li se puneau doi bani pe ochi pentru luntrașul care îi ducea peste riul Stix, dar era o sumă pe care și-o permitea orice țăran din suburbiile Atenei. Pe când, în ziua de azi, nici să mori nu îți permiti. Cel puțin, nu în România.

Trăiesc într-un oraș care arată ca după război. Gropile apar după fiecare ploaie. Și sunt mai multe decât ciupercile. Deși, dacă le pui un stâlp în mijloc ( ca să le semnalizezi) , zici că sunt ciuperci intoarse. Deci , s-au scos autoritățile și de data asta. Hai să votăm, că o să ne fie mai bine. La urma urmei, încă “trăim bine”, nu ? Până una-alta, a mai câștigat și România un meci la fotbal. Cu Elveția, mai exact, scor 1-0. Deci, dacă Elveția a bătut Germania cu 5-3 acum câteva zile, noi suntem mai buni decât Germania, nu? Ce buni suntem ! Aproape campioni mondiali, măcar la dat din gură.

Și în încheiere, vreau să urez un călduros La Mulți Ani copilului din voi. E 1 iunie, așa că e ziua noastră, a tuturor !

Anunțuri