Duminică, 27 mai 2012, a fost una din cele mai frumoase zile ale anului pentru mine. Am participat la un Global Village extraordinar organizat de prietenii mei din AIESEC, prieteni pe care îmi doresc și sper să îi păstrez tot timpul. Dacă nu știți ce e un Global Village, vă voi spune că este un eveniment multicultural, în care studenți din diferite țări își prezintă tradițiile , cultura, mâncarea, obiceiurile în fața tuturor celor care încearcă să afle mai multe. Am observat , din păcate , că unii dintre cei care și-au aruncat câte un ochi și o trecere a limbilor pe ceas pe la mesele studenților străini puneau aceeași întrebare: “ Ce se face aici? Se dă ceva gratis? Mâncare, băutură?”. Trist, pur și simplu. Dar, au fost și oameni foarte receptivi, oameni care au fost dornici să afle cât mai multe despre fiecare străin în parte.

Însă, articolul ăsta îl scriu pentru oamenii care mi-au făcut după-amiaza de duminică superbă. Pentru oamenii care m-au făcut să râd cu lacrimi, să transpir, să am dureri de picioare. Chiar și dureri de stomac, de la prea mult râs. Oamenii ăștia sunt un grup ce poartă numele de AIESEC GALAȚI. Sunt oameni care prin atitudinea lor au implicat o mare parte din cei care s-au plimbat prin zona Potcoava de Aur la dans  și la voie bună. Copiii au dansat, s-au distrat împreună cu noi. Părinți și copii, iubiți și iubite , chiar și bătrâni au stat și au privit zâmbind un grup de oameni dansând și râzând , fără să le pese că sunt priviți. Ba mai mult, la sfârșit au încununat veselia ce ieșea din noi cu aplauze. Per total foarte frumos.

Dar, cum nicăieri nu se poate să existe doar lapte și miere, au existat și aici câteva mici incidente. Primul dintre ele ar fi “domnul în negru” care se tot uita cu jind la formele fetelor prezente acolo. Băi, dar la toate. Nu cred că a ratat vreuna. Și, dacă s-ar fi oprit la privit, nu cred că ar fi deranjat pe cineva. Însă , cum românul e român și va rămâne român întotdeauna, “domnul în negru” a trecut la mici atingeri și stresări ale domnișoarelor. La modul că le urmărea insistent.Asta, deși I s-a spus de multe ori să se care. Până la urmă, ciudat sau nu, tot una din fete a reușit să scape grupul de el :” Băi , tu nu auzi să pleci de aici? Ori pleci, ori chemăm poliția ! Hai , pa ! “. Bravo Oana Nedelcu !  Al doilea mic incident, și totodată ultimul, a fost cu un alt domn, de fapt domnișor, tot un pic negru, Doar că el era îmbrăcat în alb. Cavalerul negru cu mantie albă, ca să zic așa. “Bagă , frate, o manea ! “, replica favorită a zonei centru, s-a făcut auzită și de urechea DJ-ului nostru de ocazie. Bineînteles că nu s-a întâmplat asta !

Dar, dacă nu ar fi fost aceste doua mici incidente, poate că distracțiile nu ar fi fost atât de mari. Extrem de bine ne-am simțit. Am dansat, am râs cu lacrimi, am transpirat împreună, am făcut poze. O grămadă de poze, pe o grămadă de aparate foto. Acum, trebuie să le căutăm. Și , pe lângă toate astea, mi-am făcut un tatuaj. Nu din acela permanent, desigur. Dar e un tatuaj foarte drăguț, în limba chineză, cu numele meu. Poziția? Pe încheietura mâinii stângi. Motivul ? De ce nu ? Vă dau un sfat. Dacă sunteți studenți și nu sunteți încă membri aiesec, încercați această experiență. Vă garantez că vă va schimba viața și modul în care percepeți lucrurile. Dacă nu sunteți studenți,dar aveți ocazia să participați vreodată la un astfel de eveniment, nu ratați ocazia ! Pe lângă faptul că vă veți distra, veți afla și multe lucruri noi, pe care nu le puteți afla din altă parte. La urma urmei, unde vă mai stă un student dintr-o țară străină la dispoziție pentru a vă povesti tot ce vreți să aflați despre cultura sa?

Mulțumesc încă o dată AIESEC-erilor care mi-au oferit o duminică superbă. Aș fi vrut să mai dureze. Măcar încă vreo 2 zile. Atât de bine m-am simțit. Dar, sunt sigur că vor mai fi ocazii. Mulțumesc încă o dată !

Anunțuri