Se spune că “Acasă” este acolo unde te simți tu cel mai bine. Dar ce se întâmplă când cel mai bine te simți în orice alt loc ,mai puțin în locul unde ai crescut? Poate că articolul acesta nu o să vă placă . Poate că mulți dintre voi mă vor judeca, mă vor face nebun sau ciudat. Sau poate amândouă. Poate chiar sunt un pic din amândouă. Dar sunt și un pic narcisist, așa că voi spune că mă iubesc așa cum sunt. Acesta este un articol despre Galați. Un articol care nu va pune în valoare punctele bune ale Galațiului, pentru că nu prea există. Sau, dacă există, nu le văd eu.

Să începem cu începutul, nu? Nu îmi mai place Galațiul încă de când am început să îl descopăr cu adevărat. Am avut o perioadă când îmi plăcea pentru că nu îmi păsa. Nu ieșeam, nu vedeam nimic, deci nu îmi păsa. Nu vedeam nici alte locuri, deci mi se părea că aici o să rămân pentru totdeauna. Dar am ieșit, am văzut alte locuri și mi-am dat seama că Galațiul, orașul în care m-am născut și am petrecut  22 de ani din viață nu e un oraș frumos. Ba chiar din contră. E un oraș în care predomină mirosul de gunoi. Nu cred că există cartier în care să nu miroasă a gunoi. Nici nu e greu să găsești explicația acestui lucru , având în vedere că responsabilii cetățeni gălățeni confundă spațiile din preajma tomberoanelor cu gropile de gunoi. Sau că cei care se ocupă de ridicarea gunoiului ( n.r ECOSAL) , vin odată pe săptămână și ridică gunoiul.Nu de alta, dar benzina e scumpă, așa că îi înțelegem. Dacă stăm să ne gândim bine, mirosul de gunoi vine și din cauza faptului că nu există colț de stradă la care să nu găsești un gunoi aruncat pe jos. Gunoi, gunoi, gunoi . Asta predomină. Cred că majoritatea gălățenilor merg pe premiza clasică : “ La cât gunoi există în oraș, ce mai contează cel aruncat de mine? “ . Chiar cred asta. Până și Dunărea e plină de gunoaie. Plutesc pe ea de parcă ar fi opere de artă, realizate de un artist modernist. Bineînțeles că nu e cazul.

Galațiul e orașul în care se fac expoziții de cărți în mijlocul parcului în care bătrânii și tinerii, laolaltă, joacă table, remi, șah, cărți ( nu e nimic rău în asta ) și scuipă semințe (asta e rău). Mai pe românește, îi doare pe ei fix unde nu ajunge raza soarelui de cărțile prezentate. Ce-I cu atâta cultură dom’le? Hai la meci, să vezi acolo cultură. Ce e drept, nicăieri nu se adună mormane de semințe mai mari ca pe stadion. Cred că nu mă înșel atunci când spun că oamenii care mătură stadionul local dupa un meci al fostei campioane a României strâng cel puțin o tonă de coji de semințe. De toate mărcile. Și se mai întâmplă ceva în oraș. Asta am observat-o azi, dar aș fi preferat să nu o văd. La această expoziție de carte am văzut că s-a expus și ”Înghețata”, de Betty Ice.Nu e vorba de o carte, după cum v-ați dat seama. Adică, o căsuță de cărți, o tonetă de înghețată și o altă căsuță de cărți. Una lângă alta. Așa e frumos nu? Mai citești un pic, mai lingi o înghețată. Să ne răcorim, că vine vara de acum. L-am văzut și pe primar, ceea ce mă face să cred că nu doarme tot timpul. Dar , de fapt, s-a terminat iarna, deci și perioada de hibernare. Nu e nimic, vin alții la rând.

Galațiul e orasul în care se fac zeci de promisiuni. S-a promis că Grădina Publică nu va mai arăta ca până acum. Într-adevăr, nu mai arată deloc ca până acum. Facem pariu că nu se respectă termenul de predare? S-a promis de câțiva ani că vom avea un bazin de înot la Baia Comunală ( pentru cei care știu unde e asta). Se tot promite în fiecare an că “ la anul e gata” . Așa o ținem de vreo 2 ani. Pariu că și anul ăsta ne spun cei de la firma de construcție că “ la anul e gata “ ? Acum se promite o schimbare. Asta sigur va veni, că nu mai candidează actualul primar. Așa că, măcar la nivel de nume pe ușa biroului, se va produce o schimbare. Toți candidații promit vrute și nevrute. Unul promite un stadion nou. De parca asta îi lipsește Galațiului, că în rest are de toate.Promite un MALL nou. Avem unul, cel puțin cu numele, că e închis de când s-a deschis. Și multe alte promisiuni, doar doar de or fura ochii aplaudacilor care îi vor vota.

Galațiul e unul din puținele orașe din România în care joburile sunt o comoară rară. Cred că în momentul în care o să îmi găsesc un job stabil, pe un salariu fix, în Galați, o să mă simt ca Indiana Jones când a descoperit Sfântul Graal ( bănuiesc că ați văzut filmul). Mi se pare extrem de ciudat, dar deloc surprinzător, faptul că am depus peste 100 de CV-uri în Galați și nu am primit nici măcar un telefon. Asta, în timp ce am depus 3 CV-uri în alte 2 orașe si am fost contactat de 2 ori. Asta ce ne spune? Mie îmi spune că aici trebuie să faci parte din sfera PCR (pile, cunoștințe și relații) . Să nu credeți că acum spun că în alte orașe umblă câinii cu colacii în coadă. Dar cu siguranță nu umblă câinii cu coada între picioare ca în Galați.

Nu știu de voi, dar eu îmi doresc să scap cât mai repede de acest oraș. Și chiar dacă se opun destule persoane, chiar dacă mă vor desconsidera în clipa în care voi pleca, chiar dacă nu voi avea parte nici măcar de susținerea lor morală, tot am să plec. Am să plec pentru că aici nu se poate face nimic. E un oraș care merge înapoi în loc să meargă înainte. “Las-o ,bă, că merge așa. Ne-am obișnuit cu ea ! “ , cum ar spune cineva. Eu nu vreau să mă complac, așa că voi pleca. Cu orice risc. Voi mai stați?

Cauti apartamente de inchiriat in tara? Acum gasesti apartamente de inchiriat in toata tara!

Anunțuri