Seară. Cer roșiatic. Soarele apune printre norii negri, învăluiți într-o aură roșiatică, cum numai în filme găsești. Nici un pictor nu putea aranja culorile mai bine.  Deschizi ușa ! Pe dulăpiorul de la intrare te așteaptă o lumânare parfumată aprinsă, un trandafir alb și un bilețel : “ Găsește a doua lumânare ! “ .

Te îndrepți spre bucătărie, cu pași mici, cu un zâmbet larg pe față. Găsești al doilea bilețel :” Mergi în dormitor și aprinde lumina ! “ . Zâmbetul nu îți dispare.Vii în sufragerie, dar înainte să aprinzi lumina îți prind mâna. Cu un sărut pe obraz îți închid ochii. Te intorci și mă cuprinzi ! Inimile noastre bat ca una și timpul pare să stea în loc ! Până și stelele se uită cu invidie la noi și la scânteia ce arde din ce în ce mai tare !

Te îndemn să aprinzi lumina. Petalele de trandafiri roșii de pe podea și de pe pat îți pun iarăși zâmbetul acela drag pe chip. Zâmbetul acela pe care aș vrea să îl văd cât mai mult. Lăngă care aș vrea să mă trezesc în fiecare dimineață. Să adorm lângă acel suflet cald și să mă trezesc lângă zâmbetul care ar putea înduioșa și zeii. M-ai prins ! Acum, nu îmi mai da drumul !

Anunțuri