De câte ori nu v-ați găsit puși în situația de a vă întreba dacă este mai bine să mințiți pe cineva pentru a nu-l răni sau a spune adevărul, deși asta implica suferință? Eu am fost de multe ori în această situație și, recunosc că , pentru o perioadă destul de lungă, eram omul cu minciunile frumoase.

Până când mi-am dat seama că nu eram eu. Mă rodea prea mult adevărul. Așa că de atunci am decis să nu o mai fac. Spun adevărul urât, chiar dacă doare. Dar minciunile, oricât de frumoase ar fi ele, tot picioare scurte au. Și la un moment dat te dai singur de gol. Eu mă înroșesc tot când mint. Așa știa profesoara mea de geografie din liceu când nu mi-am învățat.Cred că a fost singura profesoară care a observat asta la mine. Sau poate a fost singura care mi-a spus-o !

De ce preferă oamenii minciuna frumoasă? Pentru că, să fim serioși, toți am vrea să auzim numai lucruri bune,adevărate sau nu : “-Ai văzut? Nu m-am lăudat.-Am văzut ! – Dar mă poți lăuda tu ! “. Până și eu, chiar dacă susțin sus și tare că vreau adevărul , recunosc că îmi place să aud de bine. Dar vreau adevărul ! Nu de alta, dar prefer să mi se zică în față “ Bă , nu îmi place fața ta !”, decât să aud de la alții că ai spus asta despre mine. Mi se pare mai corect. Vouă nu?

Anunțuri