Nu obișnuiesc să scriu recenzii ale filmelor după ce le văd. Îmi plac filmele, dar mă uit la ele și părerile mi le țin , în mare parte, pentru mine. Însă, cum anul ăsta am avut parte de 2 filme pe care le așteptam încă de anul trecut, m-am hotărât să fac și asta. Ce naiba, o viață avem ! (cum ar zice poetul)

Aseară am văzut “Wrath of the titans” , al doilea film cu și despre mitologia greacă de anul acesta, după Immortals. Aș vrea să spun , înainte de a vorbi despre acest film, că am văzut și immortals( observați scrierea cu literă mică a titlului). L-am văzut de 2 ori chiar, crezând că nu am fost eu suficient de atent prima dată. Însă, de fiecare dată , gustul mi-a rămas la fel de amar. Am pierdut 3 ore din viața mea, urmărind un film pe care nu l-am înțeles. Adică, l-am înțeles. Dar nu l-am înțeles . M-ați înțeles? Nu prea, dacă mă întrebați pe mine. Cu oracole virgine, care nu sunt chiar atât de virgine, cu semizei născuți să fie conducători, dar care nu sunt chiar atât de conducători și care au probleme chiar și cu alți oameni în materie de luptă, cu zei din care sărea sângele ca sucul de roșii din sticle, filmul mi s-a părut o catastrofă. “Imortal” , cum am văzut că se practică.

Însă, a apărut “Wrath of the titans” , continuarea filmului “Clash of the titans” . Avându-l în rolul principal pe Sam Worthington, care a mai jucat și în Avatar, Terminator 4, Clash of the titans, dar și pe Liam Neeson, ce l-a întruchipat pe mărețul Zeus atât în prima parte cât și acum, filmul se anunța încă din trailer a fi unul excelent. Și, spre deosebire de imortali, mi-a depășit așteptările. Cu o poveste credibilă, cu scene de acțiune amestecate perfect cu cele puțin comice, cu obișnuita satiră șarmantă de pe chipul lui Sam Worthington, cu inestimabila calitate actoricească a lui Liam Neeson și cu multitudinea efectelor speciale deloc exagerate, e un film pe care îl recomand cu căldură. Un film care poate ocupa perfect o seară pentru noi, cinefilii.

Urmează Avengers. Sper că va fi cel puțin la fel de bun !

Anunțuri