Ăsta a fost titlul unei emisiuni de pe PROTV, de aseară, la care am ajuns întâmplător. Ce este școala, la urma urmei? Unii elevi din ziua de azi spun că școala este o închisoare fără gratii, în care profesorii sunt gardienii, notele mici și țipetele dascălilor echivalează cu trimisul la carceră , iar singurele lecții demne de învățat sunt metodele de copiat sau de chiul.

Din păcate, școala a devenit doar o clădire în care părinții își lasă copiii câteva ore pe zi, o clădire în ale cărei camere , unii oameni ce (doar) poartă titulatura de “Dascăl” stau la catedră, proiectează o lecție pe perete cu ajutorul mijloacelor tehnologice, citește mot-a-mot acea lecție , copiii copie ca roboții și toată lumea pleacă fericită acasă. Sau, cel puțin, așa pare ! Am văzut cum anul trecut , la examenul de bacalaureat, absolvenții de clasa a 12a din România s-au făcut de râs. Profesorii s-au grăbit să dea vina pe sistemul educațional și pe faptul că odraslele sunt prea leneșe pentru a mai învăța. Dar, nu și-au pus o întrebare fundamentală : “ Oare nu am și eu partea mea de vină?” .

În România anului 2012, un copil este făcut nesimțit în fața clasei dacă îndrăznește să întrebe “Dna profesoară, cu ce ne ajută pe noi asta?”, în timp ce toți ceilalti colegi ai săi râd pe înfundate. Generația care vine din urmă poartă porecla de generație distrusă. Cei ce o numesc astfel nu gândesc foarte mult. Ei nu sunt o generație distrusă, ci sunt o generație care are la dispoziție tot ceea ce noi sau cei dinaintea noastră nu am avut. Afluxul de informații la care au acces este imens, iar mintea lor ce seamănă cu un burete nu știe ce să asimileze prima dată. Ei se grăbesc să ne ajungă din urmă încă de la vârste fragezi. Se grăbesc să ne depășească ! Merită să facă asta ! De ce să privăm dreptul la informație?

Vara trecută am avut plăcerea de a vedea că o țară mai puțin dezvoltată decât a noastră își încurajează tinerii să își exprime opinia, să își exploreze creativitatea, să facă ceva cu inteligența nativa pe care o are. La noi , însa, copilul trebuie să stea drept în bancă și să asculte un profesor care la examenul de titularizare a luat nota 5 sau a copiat. Unde este corectitudinea aici?

De asemenea, vorbind de maximul de atenție pe care o persoană îl are, de ce un student este obligat să dea un examen la ora 8 dimineața , pentru că așa a hotărât profesorul, când maximul de atenție al acelui student este la ora 16? Ce ar fi dacă profesorii sau ministrul educației și-ar primi salariul într-o zi stabilită, la o ora prestabilită, în caz contrar pierzându-I așa cum un student capată o restanță?

Voi ce părere aveți?

Anunțuri