Zilnic, mergând pe stradă, spre facultate, spre liceu, spre locul de muncă, spre o rudă pe care vrem să o vizităm ( că ni s-a făcut dor sau foame ) sau pur şi simplu plimbându-ne, observăm persoanele care trec pe lângă noi. Instinctul uman, probabil, este cel care ne face să purtăm o conversaţie cu acea voce  din capul nostru( care ne spune că nu suntem nebuni) în privinţa vestimentaţiei sau aspectului fizic , plăcut sau neplăcut al persoanei respective.

Şi , mai mereu, criticăm negativ. Ba îi stă căciula prea strâmbă pe urechea dreaptă, ba are geaca murdară, ba are blugii rupţi(deşi asta se poartă), ba are nasul prea mare etc. Daca aş spune că eu nu fac asta, aş da dovadă de ipocrizie. Cred că oricine spune că nu critică în sinea sa persoanele pe care le întâlneşte absolut întâmplător pe stradă , dă dovadă de ipocrizie. Cum spuneam , e natură umană. Ce e drept, şi ipocrizia face parte din natura umană, dar despre asta vom vorbi altă dată.

Însă, deşi port acel monolog, mă mai gândesc şi la faptul că ar trebui să mă uit în oglindă înainte să gândesc anumite chestii despre anumite persoane. Şi cred că toţi ar trebui să aruncăm o privire în oglindă când plecâm de acasă. Ca atunci când tu eşti îmbrăcat ca un personaj de la circ şi critici pe cineva căruia vântul i-a deranjat căciula, sau o căzătură pe gheaţă i-a murdărit geaca, atunci ai un lucru în plus la care trebuie să te gândeşti !

Anunțuri