Îmi plac cuvintele străine naturalizate.
Mai dezmorţesc limba.
În timp, unele rezistă, altele dispar.

A ieşit din uz cea mai mare parte a turcismelor şi grecismelor aclimatizate, de sus în jos, în ţările Române.
Franţuzismele din limbajul administrativ al secolul al XIX-lea au rezistat fiindcă era nevoie de ele, ca şi cuvintele nemţeşti din limbajul tehnic.
Rusismele din anii ’50 ai veacului trecut au avut viaţa scurtă. Nici nu se potriveau cu româna şi aveau şi conotatii nasoale…
Dupa 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze şi să achieseze. Îl mai ţineţi minte pe Adrian Severin?

Au apărut apoi multinaţionalele, ai căror manageri nu ştiau româneşte, românul întors de la burse, care voia să-şi marcheze lingvistic întoarcerea din străinătate – şi reclamele în engleză.

Adjuncţii autohtoni ai şefilor de multinaţionale au început să vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri şi locaţii.
Secretarele nu-şi mai spuneau decât manager assistant.

Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici, dar vioaie.
Nici gând.

S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti cât se poate de utile sunt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.
Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adauga politicieni inepti şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul înainte de a lua nota de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului.

Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotărâţi să facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luam în considerare, fiindcă anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm.
Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back.

Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi sa o implementâm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm cu expectaţiunea unui feed-back pozitiv.
Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior „Să-mi bag…

 

Sursa : http://www.ceascadecultura.ro/
.

Anunțuri