Nu înţeleg mentalitatea unor oamenii, care în general sunt adolescenţi, dar se poate regăsi şi la vârste mai mari. De ce să porţi ură pe o persoană care nu ţi-a făcut nimic, nu ţi-a făcut nici un rău? Ba, mai mult, nu are nici o treabă cu tine… te salută, vorbeşte frumos dacă tu i te adresezi şi aşa mai departe…

Nu am cerut nimănui să-mi fie prieten pentru că pe lângă faptul că nu-mi place să forţez pe cineva să-mi fie prieten, nici nu am nevoie, sincer. Am şi acu destui prieteni sau persoane cu care mă înţeleg. Nu am treaba nimănui, dacă cineva intră în discuţie cu mine, vorbesc, dacă nu, nu mă bag în seamă aiurea.

Dacă nu suporţi o persoană datorită felului ei de a fi, datorită înfăţişării sau a altor aspecte… adică mai mai pe scurt, dacă o persoană ţi-e antipatică las-o în pace, veziţi de treaba ta. Atâta timp cât acea persoană nu are nici o treabă cu tine, nu ţi-a făcut nimic ţie direct sau indirect, nu văd pentru ce să-ţi şi arăţi antipatia. Fiecare om are cel puţin un defect (de-ar fi măcar unul), alţii sunt proşti de-a binelea, dar nu cred că are rost să îi arăţi persoanei ura în moduri vizibile. Sunt într-adevăr cazuri când acea persoană stă foarte mult prin preajma ta, ţi-e amic, prieten şi nu poţi să taci, e firesc să-i spui ce te deranjează pentru că în cazul ăsta te implică şi pe tine, dar eu nu despre asta vreau să scriu…

Să zicem, spre exemplu, că ai în liceu, la facultate sau la lucru, un coleg care e cam prostănac de felul lui şi face lucruri enervante cum ar fi umflatul în pene, se laudă cu tâmpeniile lui şi stresează alţi oameni. Dacă tu poţi să-ţi rezolvi treburile liniştit, nu te deranjează (exceptând zgomotul pe care-l face) cu nimic, nici nu vorbeşte cu tine, atunci îţi vezi de treaba ta, nu? Dacă deja te implică pe tine, e normal să-l iei la tură şi să-l potoleşti. Dacă deranjează pe cineva cu care tu colaborezi e şi atunci normal să-i spui să termine, nu?
Tu cum reacţionezi dacă vezi în jurul tău o persoană care se comportă jalnic, însă nu are nici o treabă cu tine?

Anunțuri