Sursa de inspiraţie pentru acest articol a fost discuţia cu o prietenă de-a mea despre copilarie şi despre cât de tare ne lipseşte. Din discuţia cu ea , mi-am adus aminte cât de frumoasă a fost copilăria mea şi cât de mult mă întristează că în ziua de astăzi nu văd copii jucându-se în zăpadă, ei preferând să stea la calculator.

Când eram mic , nu aveam mp3 (visam la un walkman care , oricum, era prea scump ) , celular ( au fost ani când nici telefon fix nu aveam), play station( deşi aveam cea mai tare invenţie a vremii , Terminator 2) , calculator , internet . Aveam , însă, foarte mulţi prieteni cu care mă jucam pe afară zi de zi. Nu îmi păsa dacă aveam părul aranjat în toate direcţiile sau daca mă murdăream. Mă jucam de dimineaţă până seara toate jocurile copilareşti : v-aţi ascunselea, leapşa, omul negru etc . Nu aveam nevoie de telefon pentru a-mi chema prietenii afară. Pur şi simplu mă postam în faţa porţii respectivului şi îl strigam să iasă. Şi , de obicei, nu renunţam până nu ieşea . Nu aveam nevoie de mers la ştrand sau de mers la mare. Vara ne udam cu bidoanele cu apă, cu stropitori , cu pistoale cu apa . Nu simţeam nevoia de a merge la mare . Nu îmi era ruşine să ies din casă cu hainele rupte sau încălţămintea murdară …

Acum stau şi mă întreb: unde au dispărut toţi acei prieteni din copilărie?

În acele zile, eram nerăbdător să cresc mare , să pot face ce vreau , dar acum mi-aş da jumătate din viaţă pentru a retrăi copilăria mea ! Voi nu?

Anunțuri