La vârsta de 7 ani sau, mai nou 6, părinții tăi te îmbracă frumos, la costum  sau, mai nou fără costum, și  te trimit pachet într-o clădire plina de alți plozi ca tine, numită scurt ȘCOALĂ. Acolo, trebuie să devii om cult. Sau,cel puțin, ăsta este obiectivul.  Însă, realitatea este alta.

“Dacă un singur profesor nu poate să îi învețe toate materiile pe elevi, cum poate un singur elev să învețe toate materiile?”. Teoretic, această zicală poate fi contrazisă. Mai ales de părinți. Pentru că în școala primară, învățătorul îți dă senzația că el/ea(singur/ă)  te învață tot. Dar, practic, nu e adevărat. Pentru că, deși te învață majoritatea lucrurilor, mai sunt materii pe care le faci cu altcineva. Deci, afirmația rămâne în picioare!

Pe măsura ce crești, profesorii devin din ce în ce mai exigenți, temele devin din ce în ce mai multe, iar în mintea elevului începe să crească întrebarea : “de ce naiba trebuie să mă duc la școală?”. Chiar. De ce? Lăsând la o parte faptul că trebuie să învăț să scriu, să citesc și să știu cât fac 1+1, de ce trebuie să fac 16-17 ani de școală ca să pot munci undeva? Să luăm o situație pur ipotetică: mă nasc talentat la muzică. Știu să cânt la orice instrument fără să fie nevoie să mă învețe cineva. Urechea mea muzicala e foarte sofisticată. Dar , totuși, dacă nu mă duc la școala 17 ani sunt catalogat drept prost, needucat! De ce? Pentru că nu am 3 diplome la 3 lei bucata?

Cu ce îl ajută pe acest muzician metaforic integralele duble? Sau teoremele lui Pascal? Cred că cel mai bun exemplu de geniu inadaptat la cerințele școlilor a fost Einstein. Deși un geniu în matematică și fizică, a fost corigent tocmai la matematică. Cum vă explicați?

Dar, dacă ar fi să mai scriu, aș putea să vorbesc până mâine. Mă opresc aici, pentru că v-am plictisit destul. Voi ce părere aveți?

Anunțuri