Zi de zi îmi spuneam asta când eram mic,cu părul mare și cu gândul numai la joacă. Eram foarte preocupat de ce îmi rezervă viitorul. Mai ales că aveam la dispoziție și o imaginație foarte bogată, ceea ce îmi dădea posibilitatea ca, zilnic, să inventez un nou viitor pentru mine. Daca aș fi avut puteri magice, zi de zi aș fi fost altceva, altcineva.

1.O să fiu polițist

Mereu am fost atras de filmele polițiste. Încă de când eram mic, îmi plăcea să mă joc cu pistoale cu bile, să exersez trasul la țintă(cred că de aia mă pricep atât de bine la darts). Eram fascinat  de profilerii FBI, mai ales că exista și serialul acela “PROFILER”Încă sunt atras, doar că acum mă uit la ”Criminal Minds”. Și, pe lângă asta, mereu mi-am dorit să îmi pun o vestă antiglonț peste cămașă, să am în mâna dreaptă un pistol, în mâna stângă o lanternă și să fiu o combinație între Bruce Willis-Van Damme-Schwarzenneger : Să îi salvez pe toți!

2.O să fiu sportiv

Din păcate, acest “vis” s-a terminat înainte de a începe. Situația fizică precară nu m-a lăsat să fac sport o bună perioadă de timp, iar când mi-am revenit cât de cât era deja prea târziu pentru sport de performanță. Deși, poate mă apuc de darts profesionist. Că acolo nu îți trebuie condiție fizică. Poți deveni și tu “un gras care aruncă o sageată”. Mai sunt și alte sporturi , cum ar fi ” sticlismul” , ”coniac-canoe” ,” halbere” ,”aruncatul cu privirea” , dar astea necesită o pregătire mult mai dificilă.

3.O să fiu profesor

Experiența asta am avut-o. Nu chiar ca profesor, ci ca educator. Dar, a fost o experiență pe care aș repeta-o oricând. Și sunt sigur că, acolo unde am fost, voi fi mereu primit cu brațele deschise. Pe viitor, nu se știe niciodată.

4.O să fiu “bogat”

Da, și ăsta era unul din idealuri. A apărut cam prin aceeași perioadă când a apărut Ritchie Rich. Deci,el era de vină. Câtă invidie aveam pentru băiatul ăla. Și nu, nu îmi păsa de faptul că are McDonalds în casă, sau că avea un montagne-russe. Dar, avea catapulta aia. Ah, ce m-aș fi dat măcar o dată. Pe zi!

Adevărul este că, acum, nu știu ce voi fi când voi fi mare. Ce e drept, nu mă consider încă foarte mare. Sunt încă un copil în mintea mea. Deși uneori vreau să par adult, să iau decizii mature, în sinea mea nu vreau să părăsesc copilăria. Mă tem că,dacă o voi pierde, voi pierde sensul vieții. Apropo de asta, se spune că din cauza asta e bine să fii părinte de tânăr. Pentru că încă mai copilarești și e ușor să îți înțelegi copilul. Mă rog…

Voi ce v-ați dorit să fiți când o să fiți mari?

Anunțuri