Dragii mei prieteni,cititori de ocazie sau oricine ați fi voi aceia care citiți acest articol,am să încep prin a spune ca nu prea le am cu politica.Nu urmăresc la televizor știri tâmpite despre politică,nu citesc în ziare știri tâmpite despre politică.Pentru simplul motiv că nu îmi place să mă enervez zilnic din cauza unor „inteligenți” precum cei care conduc țara asta.

Dar,deși nu îmi place nimic legat de subiectul ăsta,în ultimele zile nu l-am putut evita.Asta pentru că atât FACEBOOK-ul cât și celelalte surse de petrecere a timpului meu au fost pur și simplu invadate de mesaje politice.Anti Băsescu,pro Arafat.Și am zis să citesc și eu,că doar nu mă dor ochii dacă citesc câteva rânduri.Și așa am dat peste o știre diferită.Spun diferită pentru că simt sarcasmul autorului.În mare,știrea derula un episod întâmplat între Arafat și Băsescu(cel care în engleză se traduce Fart-man,aproximativ)în care mai marele țării era foarte revoltat că fondatorul SMURD nu l-a lăsat să plece cu elicopterul din aglomerația de pe DN1 pentru că trebuia să transporte un rănit grav într-un „banal accident de mașină”.”Vă dați seama? Nesimțitul m-a lăsat să merg cu maşina pe DN1, că tot prostu’ de alegător de-al meu”.

Deci,așadar și prin urmare,am ajuns de râsul curcilor.Tot aud în stânga și în dreapta că trebuie să vină altul la putere,că trebuie să scăpăm de Băsescu.Dar nu ne dăm seama,oare,că tot Parlamentul e plin de mici Băsescu?Cine să vină ca să facă ceva mai bun?Geoană,cel care a pus dopul la loc sticlei de șampanie?Antonescu,care s-a dat imediat cu „prietenii noștri de la PSD”?Cine?Eu recunosc,am votat de-a-n-boulea la ultimele alegeri.Nu am vrut să iasă nici unul,așa că am dat câte o ștampila pe fiecare.Nici nu știu pentru ce m-am dus la vot.Am mai stat și vreo 3 minute în cabina de vot.

Atât timp cât în țara asta vor exista oameni care pentru o găleata de făină,un bax de ulei și 10 promisiuni vor vota pe oricine,nu avem nici o șansă să ne ridicăm.Tot aud că tinerii nu au viitor,că nu își pot face o carieră,că etc.E și normal.Pe mai marii țării îi doare în capacul de la pix de tineri.Pentru că ei sunt conștienți că masa votanților sunt de fapt pensionarii.Ăia care vor mereu gratuități,reduceri și altele.Ăia sunt cei care ies mereu în stradă când nu le convine ceva.Și le iese de fiecare dată.Noi,tinerii,ce facem?Stăm pe FACEBOOK sau intrăm pe ziare online și lăsăm comentarii inutile pe care nu le va citi nimeni sau ne certăm ca chiorii.Știm ce trebuie făcut,dar suntem prea comozi ca să o facem.

Dacă aveți altă părere,vă rog,nu ezitați să îmi spuneți!Aștept tot ce e mai bun din mințile voastre!

Anunțuri