Având în vedere că vremea de afară se face din ce în mai urâtă,nefiind nici iarna,nici primăvară,nici toamnă,nici nimic,m-am gândit că cea mai simpla modalitate de a face timpul să treacă este vizionarea unor filme.Acum,știu că fiecare are preferințele lui/ei în materie de filme,dar m-am gândit să vă fac niște recomandări.Acestea sunt cele mai bune 5 filme pe care le-am vizionat eu în ultima vreme sau pe care îmi doresc să le vizionez în viitorul apropiat.Sper că are sens ce am zis. 🙂

1.REAL STEEL

Pe ăsta l-am văzut abia astăzi,dar mi-a plăcut destul de mult.Deși consider că la bază are povestea din Rocky I,filmul a fost realizat foarte bine atât ca scenariu,cât și ca ecranizare.Avându-l pe carismaticul Hugh Jackman în rolul principal,nici nu era greu să iasă un film bun.Sunt curios dacă va avea și continuări,cum a avut Rocky.

2.Rose Red

Un horror electrizant.La propriu.Durează (doar) 4 ore și are toate șansele să vă facă să visați urât.În cazul în care mai adormiți!Vi-l recomand cu plăcere,atât timp cât îl urmăriți noaptea,eventual singur/ă în cameră!Just do it!(cum ar zice Nike)

3.The Postman

Excelent și ăsta.L-am mai pomenit într-un articol anterior,în care vorbeam despre ce s-ar întâmpla dacă am rămâne fără tehnologia de care suntem atât de dependenți.Uitați-vă și vedeți ce face Kevin Costner în această situație!Nu,nu salvează lumea,că nu e Bruce Willis.

4.Clash of the Titans

Cred că ăsta a fost cel mai bun film despre mitologia greaca pe care l-am văzut.Și am văzut câteva la viața mea.Dar,ca și ecranizare,ca și distribuție,ca și implicare a actorilor în film,mi s-a parut,de departe,cel mai reușit.Sam Worthington,cunoscut și pentru Avatar,l-a întrupat perfect pe Perseu în lupta sa contra lui Hades.

5.Grown Ups

Am râs cu poftă la filmul ăsta.E genul de film la care m-aș uita de mai multe ori cu același interes.O poveste nu doar amuzantă,ci o poveste despre viață.Despre prietenie.Amestecată cu geniul lui Adam Sandler,al lui Chris Rock și al Salmei Hayek,filmul este o comedie mai mult decât genială!Părerea mea 🙂

Așadar,vizionare placută!

Anunțuri