Anul ăsta se împlinesc,dragi prieteni(sau “oameni buni” cum ar zice Fane Bănica JR) 22 de ani de la revolutia anti-comunistă din 1989.Şi eu mai am un pic şi fac 22 de ani.Sunt aproape de-o seamă cu democraţia din România.

Dar,care democraţie?Că în afara faptului că avem dreptul la liberă circulaţie în spaţiul(wordul iar face figuri,ca de fiecare dată)European,aia dobândită acum câţiva ani,nu avem prea multe beneficii.Sau nu le vad eu.Din contră.Pe vremea lui Nea Nicu aveam toţi locuri de muncă.Bune,rele,cum erau, le aveam.Acum se înmulţesc cerşetorii(parcă îi creează cineva în laborator) ca ciupercile după ploaie.Într-adevăr,nu aveam atâtea modalităţi de a ne distra,gen cluburi,baruri,etc.Dar nici nu aveam atâtea piţipoance ridicate la rang de artă.Dar deja îmi plâng de milă.

Citisem un articol,acum câteva ore,cu titlul “Cam cine AM tras în noi”.Şi,sincer,mi s-a părut cea mai bună ilustrare a revoluţiei pe care am citit-o în ultima vreme.Mi-au atras atenţia multe pasaje din articol,dar unul în mod special:” S-a bucurat atunci de căderea lui Ceauşesu şi studentul revoltat, şi muncitorul obişnuit cu legenda revoluţionarului Vasile Roată, şi artistul care a devenit lider revoluţionar crezând că e la Woodstock, şi profesorul pus să comande pistolari, şi hoţul de buzunare mândru să ciordească şi de la activişti, şi prostituata care visa la revoluţia sexelor, după ce înainte de decembrie era arestată din când în când ca să mai tragă de limbă vreo colegă de celulă… Meritam să credem în Revoluţia noastră tot aşa cum cred francezii în Revoluţia lor, cu toate ticăloşiile respective şi de pe la ei! Dar aşa suntem noi, românii, cerebrali, nu ne entuziasmăm decât la 50 de ani o dată şi ne trece aproape pe loc!”

În fiecare an,în perioada asta,20-25 decembrie,ne adunăm in faţa televizorului să vedem încă o dată paşii revoluţiei,să vedem încă o dată cum un popor „eliberat” a împuşcat doi lideri (dictatori) ca să se simtă liberi.Dacă îi închideau,nu se simţeau liberi.Ar fi fost ceva de genul Prison Break,înainte să ştie lumea de Wentworth Miller.Mi-l şi imaginez pe Nicuşor Ceauşescu tatuat cu planurile închisorii Jilava,intrând acolo să îl scoată pe taică-su.Şi pe Valentin Ceauşescu cu bolidul Dacia 1300 în faţa închisorii aşteptându-i să iasă,ca să fugă în Panama.Să fim serioşi…

Din punctul meu de vedere,revoluţia nu a fost nimic altceva decât o modalitate de a uşura îmbogăţirea „mai marilor” şi de înmulţire a adunărilor anti-guvern.Acum,însă,românii nu mai au curajul de atunci.Micile tentative revoluţionare,şi aici mă refer la proteste(ale profesorilor,ale pensionarilor,ale oricui) sunt innabuşite de indiferenţa celorlalţi „compatrioţi”,cei care merg pe premisa „las-o,bă,că merge aşa.Ne-am obişnuit cu ea!”.

Dar deja vă plictisesc.Idei am multe.Probabil tâmpite,dar sunt ale mele.Voi ce părere aveţi?

P.S:În încheiere aş vrea să vă propun o melodie care,cred eu,se potriveşte perfect articolului.

 

Anunțuri