Ieri seara am avut placerea de a sta din nou de vorba cu o fosta colega de scoala primara.O colega cu care nu am mai vorbit chiar din scoala primara.Ce amintiri mi-a readus la viata!Ce fiori m-au trecut cand imi aduceam aminte si ce fiori ma trec inca.Cand ma uit la poze si vad cat de mici eram,cat de frumosi,cat de cuminti,imi dau seama ca au trecut anii prea repede peste noi si ne-am pierdut in timp.Am observat ca multi sunt plecati in colturile Europei,ca unii sunt plecati din oras,ca putini au mai ramas acasa.

Cat mi-as dori sa ii revad.Trebuie sa ne revedem.Sunt constient ca nu se poate sa ne gasim toti cei 30 cati eram.Dar daca ne vom gasi macar jumatate sau macar 10,eu tot voi fi fericit.Mai ales ca ideea propusa de fosta mea colega,aceea de a ne strange toti si de a merge la cel care ne-a indrumat timp de 4 ani sa facem primii pasi in viata de scolar,imi surade foarte mult.

As putea scrie romane intregi despre ce simt acum si despre explozia de bucurie interioara pe care o simt.Dar nu ar sta nimeni sa citeasca atat.Vreau insa sa mai spun un lucru:Dragi fosti colegi,daca cititi aceste randuri,vreau sa stiti ca imi e dor de voi,ca abia astept sa va revad si sa vorbesc cu voi si ca sper ca de data asta sa nu mai pierdem legatura unul cu celalalt.Ar fi pacat sa ne gasim din nou peste 10-15 ani si sa fim nostalgici ca ne-am ratacit in adancimea timpului.

 

Anunțuri