Un chip de nisip
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
To ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip. :Octavian Paler

Viețile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuți în privința lucrurilor care contează ” nota Martin Luther King într-una din scrierile sale.

De ceva timp mă tot frământă ideea comunicării, a dialogului și a lipsei de comunicare ce putrezește printre noi, fără a ne determina într-un fel să luăm atitudine. Rămânem muți la orice se întâmplă în mass-media, ne lăsăm criticați de unii și alții, fără a mai îndrăzni să ne apărăm, înghițim fel și fel de pastile oferite en-gross de cei ce se

ocupă cu dopajul omenirii, trecem cu vederea diverse inepții, în numele “libertății omului” acceptăm orice și pe oricine, și dacă cineva îndrăznește să se ridice împotrivă, avem grijă să-l aducem rapid la tăcere… și toate acestea, pentru că am uitat să comunicăm frumos, civilizat, cu bun simț.

Unii cred că urlând sau apelând la injurii rezolvă ceva. Alții au impresia că aruncând cu noroi în ceilalți, iarăși au punctat problema. Iar de îndrăznești să te ridici împotriva mulțimii, riști, așa cum spunea și Paler, să te trezești singur, în mijlocul ei.

Începe să fie frustrantă situația când ești adus la tăcere de propria-ți ființă, realizând că, dacă continui să-ți strigi opiniile, mulțimea te va ridiculiza și izola. Și dorind să trăiești, alegi să te retragi … fără să mai ai curajul să-ți spui părerea. Dacă taci atunci când ar trebui să vorbești, mori. E primul pas spre moarte, o moarte interioară, ce te împinge spre muțenie. Iar tăcerea, e crudă.

E sunetul mort al unei ființe vii. Astfel intri în jocul mut al morții . O moarte a cuvintelor …

Anunțuri